120 de minute

540 g făină Raftul Bunicii 650

1 linguriță de bicarbonat de sodiu

1 linguriță de praf de copt

170 g de miere de albine

150 g de zahăr

110 g de unt cu 80% grăsime

1 ou

arome dupa gust: extract de vanilie sau zahăr vaniliat / câte 1 linguriță rasă de praf de scorțișoară, ginger, cardamom, sau cuișoare

50 g de ciocolată albă pentru decor

200 g de marțipan pentru umplutură

Pentru acești biscuiți vei avea nevoie fie de două forme pentru tăiat biscuiți, fie de un tăietor de patiserie cu care să tai aluatul. Să începem! Pune mierea delicioasă, untul și zahărul într-o crăticioară, la foc mic, amestecând încontinuu, până când zahărul se dizolvă complet. Fii cu ochii în patru, compoziția nu trebuie să fiarbă. Dacă are tendința să clocotească, dă-o la o parte de pe foc până se domolește temperatura.

Într-un castron separat cântărește făina și amestec-o împreună cu praful de copt și bicarbonatul. Dacă e nevoie, pune câteva linguri de făină în plus. Toarnă compoziția cu miere și unt peste făină, amestecând continuu, la început cu o lingură, iar apoi frământând cu mâna. După ce aluatul se răcorește puțin, se adaugă și oul bătut. La nevoie, mai adaugă câte o lingură de făină, până se obține un aluat ceva mai moale, neted și nelipicios.

Împarte apoi aluatul numai bun în două bucăți egale, învelește-le în folie alimentară și lasă-le să se odihnească la frigider pentru o oră. După trecerea timpului de odihnă, întinde fiecare bucată de aluat cu sucitorul pe blatul de lucru presărat cu făină într-o foaie cât mai subțire și decupează formele vesele de biscuiți. Marginile rezultate de la decuparea aluatului se adună la un loc și se întind din nou, până când acesta se epuizează. Ia jumătate din biscuții decupați cu grijă și așează-i într-o tavă acoperită cu hârtie de copt, la distanță între ei.

Presără drăgăstos zahărul pudră pe planul de lucru și întinde marțipanul parfumat cu sucitorul într-o foaie de 3-4 mm grosime. Decupează din foaia de marțipan aceleași forme ca cele de biscuiți. Ce îți rămâne adună într-o minge și păstrează pentru altă utilizare. Înțeapă nițel cu furculița biscuiții așezați în tavă și deasupra fiecăruia așează cu grijă câte o bucată de marțipan. Marginile de aluat ale biscuiților din tavă umezește-le cu puțină apă cu ajutorul unei pensule sau a unui  deget umezit și acoperă marțipanul cu celelalte forme de aluat decupate. În final, apasă ușor marginile biscuiților pentru a le lipi. Înțeapă biscuiții cu o scobitoare și aceștia sunt gata de copt!

Pregătește două tăvi de biscuiți care se vor coace pe rând în cuptorul încins la 170 de grade Celsius, timp de 12-15 minute, până când aceștia se colorează frumos. Lasă-i să se răcească în tava așezată pe un grătar, apoi topește ciocolata albă și pune-o într-un pos cu o deschizatură foarte mică sau într-o pungă de nailon tăiată la un colț. Desenează apoi biscuiții cât mai fin posibil, pentru a crea aspectul de broderie. Vrei să te bucuri de ei mai mult timp? Îi poți păstra foarte bine timp de câteva săptămâni într-o cutie bine închisă așezată în cămară. De asemenea, ambalați frumos, vor constitui un cadou gustos și apreciat. Fără îndoială vor fi pe placul tuturor, chiar și al lui Moș Crăciun!

Spor la prăjiturit și poftă bună!


TIPS & TRICKS


În privința mirodeniilor, dacă le vei folosi pe toate cele menționate, gustul va fi unul specific de turtă dulce. Dacă vei dori să pui în compoziție numai aroma de vanilie, gustul biscuiților va fi unul mai moderat.

Alte rețete