60 de minute

400 g făină 000 Raftul bunicii

200 g unt la temperatura camerei

2 ouă

100 g zahăr

1 pachet praf de copt

3 linguri cacao (opțional)

Oferă-le celor dragi un zâmbet dulce de fiecare dată când au nevoie, preparând acești biscuiți delicioși cu zâmbet. Cu o oră înainte să începi prepararea lor, scoate pachetul de unt din frigider. Îl poți da prin răzătoare pentru ca acesta să ajungă chiar mai repede la temperatura camerei.

A trecut o oră? Bun. Cântărește 400 g de făină și fă-i cunoștință cu pachetul de unt, adăugându-l într-un bol generos. Consistența cremoasă la care a ajuns acum, fiind la temperatura camerei, îl face să devină partenerul perfect pentru făină și cei doi se vor învârti cu ușurință în jurul lingurii tale de lemn, cunoscându-se din ce în ce mai bine.

Când simți că cei doi s-au împrietenit, înglobează pe rând și cele 2 ouă. Adaugă zahărul, amestecă bine până se încorporează și invită în bol și praful de copt.

Acum, lasă lingura deoparte și frământă bine cu mâna toată această compoziție, până ce obții o cocă compactă, cu aspect lucios. Dacă îți dorești și biscuiți bruni, împarte aluatul în două bucăți, iar într-una dintre ele adaugă 3 linguri de cacao și mai frământă puțin până când se omogenizează.

Înainte să treci mai departe, preîncălzește cuptorul la 200°. Apoi întinde pe un blat aluatul și decupează cercuri cu ajutorul unui pahar sau cu diverse alte forme pe care le ai prin casă: steluțe, flori, brăduți, iepurași.

Pentru a le dărui puterea magică a zâmbetului, folosește pentru decor resturile de cocă rămase între forme, după decupaj. Modelează biluțe mici pentru ochi și bastonașe care să devină guri zâmbitoare. Pune decorul din cacao pe un biscuite din cocă albă și invers pentru biscuiții cu cacao.

După toată această petrecere cu dichis, așază formele obținute pe spatele unei tăvi și lasă-le să se relaxeze în cuptor, timp de 12 minute. Dacă vrei să iasă cât mai pufoși, stai aproape de cuptor și scoate-i când încep să se rumenească. Lasă biscuiții să zâmbească din borcane ermetice speciale pentru prăjituri și se vor păstra la fel de gustoși și pufoși, chiar și după 2-3 săptămâni.

Poftă bună!


TIPS & TRICKS


Dă untul prin răzătoare pentru a ajunge mai repede la temperatura camerei.

Alte rețete