50 de minute

1 cană de făină albă 650 Raftul bunicii

3/4 cană de apă

70g de unt

O jumătate de linguriță de sare

1/8 linguriță de piper negru proaspăt măcinat

1/8 linguriță de nucșoară măcinată

4 ouă mari

3/4 cană de cașcaval ras

1 lingură de pătrunjel tăiat mărunt

O jumătate de cană de parmezan ras    

Dacă ți-e poftă de o gustare sărată, rețeta aceasta este pentru tine. Pornește cuptorul și lasă-l să se încălzească la 220 de grade. Între timp, într-o cratiță potrivită, pune la fiert apa, untul, sarea și piperul măcinat. Adaugă făina și amestecă până când compoziția ta capătă consistență de aluat. Lasă-o încă 2 minute pe foc, să se mai usuce. Apoi, cu grijă, transferă aluatul într-un bol și lasă-l un pic la răcit. Adaugă pe rând ouăle, amestecând atent, până obții un amestec omogen. Încorporează în amestec cașcavalul ras, pătrunjelul și nucșoara și amestecă foarte bine.

Folosește două linguri ca să dai formă rotundă bilelor de aluat. Așază-le pe o tavă în care ai întins deja o hârtie de copt. Ai grijă să lași puțin spațiu (în jur de 6 cm) între mini pateurile delicioase, ca să nu se lipească între ele. Presară-le deasupra parmezanul ras și pune-le la copt timp de 10 minute, la 220 de grade. Ca să se rumenească perfect, scade temperatura cuptorului la 190 de grade și mai lasă-le la cald 20-25 de minute. Asta a fost tot. Am zice că sunt bune și după ce se răcesc, dar sigur n-o să-ți mai rămână niciuna până atunci!

Poftă bună!


TIPS & TRICKS


Înainte să le pui la copt, ai grijă să lași puțin spațiu (în jur de 6 cm) între mini pateurile delicioase, ca să nu se lipească între ele.

Alte rețete