14 decembrie: Pastramă de vacă și mămăliguță – ”Cei trei frați împărați”

Print

În basmul ”Cei trei frați împărați”, de Petre Ispirescu, păcatul care își găsește întotdeauna pedeapsa este lăcomia. Un biet om sărac a ajuns, după multe încercări, să își vadă toți cei trei fii împărați, iar totul a pornit de la un ou de găină, găsit în pădure și vândut în târg.

”– Iată nevastă, ce minune făcui eu cu oul ăla poznaş; vezi tu?

– Văz. Dar ce e în sacul ăla marele?

 – Ei! dară ce nu e, aia întreabă-mă; mălai, fasole, pastramă, peşte sărat, ceapă, ardei, usturoi. […]

– Când ai mai făcut tu astă comedie să vii acasă cu merinde cât munca ta pe zece zile? […] Atunci scoase pungile şi răsturnă banii în pat.

Femeia rămase înmărmurită cu ochii ţintă la bani.

Copiii carii până atunci răscolea prin sac şi înhăţa cu dinţii când din una, când din alta, cum auziră zornăitul banilor, alergau de la sac la bani şi de la bani la sac. Ei nu se puteau sătura văzând atâta belşug în casa lor.”

Recitind această poveste, ne-am și imaginat cum mesele acelei familii s-au îmbogățit pe zi ce trecea, cu fiecare ou vândut în târg. Dar cât or fi fost de gustoase bunătățile din prima zi a șirului de minuni? Cu siguranță, alegând din sac pastrama și mălaiul, mama a pregătit mămăligă caldă, bucurându-se toți ai casei de o masă caldă, delicioasă.

Iată și rețeta de pastramă, care merge la perfecție cu o mămăligă strașnică și aurie:

Pregătește mai întâi saramura – pune la fiert în jumătate de litru de apă 50 g de sare grunjoasă, 5 căței de usturoi și mirodeniile tale preferate. Pot fi câteva boabe de piper negru, de muștar și de coriandru, un praf de nucșoară, un praf de scorțișoară, 2-3 cuișoare sau chiar puțin  ghimbir măcinat.

După ce se topește sarea, lasă lichidul la răcit, iar apoi pune-l în frigider pentru câteva ore. După ce a trecut acest timp, toarnă într-o oală saramura peste carnea de vită, care trebuie acoperită cu totul de lichid.

Lasă marinata la frigider pentru 4 zile, după care este gata de uscat și afumat. Abia apoi o poți fierbe, la abur, fără grabă, pentru nu mai puțin de 3 ore. După ce a mai petrecut încă o noapte la frigder, poate fi consumată. O puteți mânca simplă sau cu un sos de coacăze roșii, care să dea culoare farfuriei. Poftă bună! 😊

 

 

Cum faci un blat de pizza perfect

VEZI REȚETA

Mini-delicii pentru zile vesele: Fursecuri aromate, cu cireșe confiate

VEZI REȚETA

Tortul suprem pentru iubitorii de ciocolată: 12 straturi de blat pufos și cremă ganache

VEZI REȚETA