18 decembrie: Plachie de costiță afumată și pâine de casă – ”Capra cu trei iezi”

Icon print Print

În ”Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă, asistăm  la un adevărat praznic din care nu știm ce să alegem, pentru că am gusta din toate. După ce lupul i-a mâncat doi iezi, capra pune la cale un plan pentru a-i veni de hac:

”Şi aşa zicând, pune poalele-n brâu, îşi suflecă mânicele, aţâţă focul şi s-apucă de făcut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smântână şi cu ouă şi fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jăratic şi cu lemne putregăioase ca să ardă focul mocnit. După asta aşază o leaşă de nuiele numai întinată şi nişte frunzări peste dânsa: peste frunzări toarnă ţărână şi peste ţărână aşterne o rogojină. Apoi face un scăuieş de ceară anume pentru lup. Pe urmă lasă bucatele la foc să fearbă şi se duce prin pădure să caute pe cumătru-său şi să-l poftească la praznic.”

Inspirați de masa bogată a caprei, ne-am pus pe treabă și am pregătit și noi sarmale și alivenci, iar astăzi a venit rândul plachiei. Iată o rețetă numai bună pentru zile reci, cu gândul la povești:

Pune la topit două linguri de unt într-o tigaie înaltă, apoi toarnă o cană de orez. Amestecă puțin și pune apoi două-trei căni de supă limpede de carne, presărând și sare. Dacă nu aveți la îndemână, va ieși bun și cu apă. După ce orezul a înghițit lichidul, opriți focul.

Între timp, sfârâiți în altă tigaie fâșii de costiță afumată. Răsturnațile peste pilaf, adăugați o mână de pătrunjel și masa e aprope gata, pentru că mai lipsește o pâine de casă rumenită bine.

Poftă bună!

Tartă cu ștevie și ceapă verde

VEZI REȚETA
Image Tartă cu ștevie și ceapă verde

Iepurași din aluat de chifle

VEZI REȚETA
Image Iepurași din aluat de chifle

Cozonac Rosenkranz

VEZI REȚETA
Image Cozonac Rosenkranz