5 expresii din rețete, lămurite

Print

5 expresii din rețete, lămurite

 
Pentru pregătirea bunătăților de casă, e loc mereu de creativitate. Totuși, când vine vorba de măsurarea corectă a ingredientelor și de înțelegerea rețetei, pentru rezultatul visat, e bine să nu avem dubii.

De aceea, iată 5 expresii des folosite în rețete, lămurite pentru tine.

Făină cât cuprinde…
Ne putem gândi și la varianta romantică, de îmbrățișare a aluatului, dar, simplu și la obiect, este vorba despre a adăuga făină treptat, în ploaie sau lingură cu lingură, până când aluatul nu se mai lipește de mâini sau vas și are consistența menționată în rețetă (ușor elastic, moale, tare șamd.)

Un pumn de…
Nu avem un ring de box în bucătărie, ci un spațiu dedicat magiei bunătăților de casă. Când în rețetă ai un pumn de miez de nucă, un pumn de orez șamd., dar nu știi dacă e vorba de pumnul drăgălaș al copilului tău sau al iubitului/iubitei, atunci te lămurim noi acum că ai nevoie de 4 linguri de nucă, orez șamd.

…cât o nucă
Pentru drojdia cât o nucă, atunci să ai pregătite 30 de grame drojdie proaspătă sau două pliculeţe de drojdie uscată (fiecare, de regulă, a câte 7 grame).
Când avem în rețetă o ”nucă de unt”, să știi că e nevoie de 20 de grame de unt.

Praf de…
Un praf de sare, de piper sau de orice alt condiment înseamnă aproximativ 2 grame.

Vârf de cuțit
Indispensabil pentru tăiat, feliat, zimțat, de ajutor când vine vorba de crestat ori făcut ornamente, dar chiar și pentru măsurat? Când în rețetă întâlnești expresia ”vârf de cuțit”, să știi că ai nevoie de 2 grame.

 

Brânzoaice muntenești

60 minute

VEZI REȚETA

Specialitate muntenească cu ciuperci – harta culinară a Munteniei

45 minute

VEZI REȚETA

Zabic – aurul din supele desprinse din basmele românești

20 minute

VEZI REȚETA