BISCUIȚI CU FULGI DE PORUMB

Icon print Print

BISCUIȚI CU FULGI DE PORUMB

Timp de preparare: 60 de minute

Ingrediente:

250 g făină 650 Raftul Bunicii
2 ouă
100 g zahăr brun
1 plic zahăr vanilat
125 g unt
100 g alune de pădure/nuci/migdale
5 g praf de copt
un praf de sare
100-125 g fulgi de porumb Fortza

Mod de preparare:

Începe lucrul cu untul pe care trebuie să îl topești la bain-marie, apoi lasă-l să se răcească. Între timp amestecă alunele cu două linguri de zahăr și macină-le fin. Pune făina albă și fină în robot, adăugă ouăle nelipsite, restul de zahăr brun, zahărul vanilat, mâna de alune cu zahăr, untul topit si răcit, praful de copt, sarea și amestecă-le la viteză medie până când vei obține un delicios aluat omogen. Dacă nu ai un robot de bucătărie, amestecă într-un vas făina, praful de copt și sarea, iar ouăle așează-le grijuliu în centru, alături de zahărul brun, zahărul vanilat, alunele și untul topit si răcit. Amestecă folosind o lingură de lemn până când aluatul capătă consistență, apoi frământă-l cu mâna ușor pudrată cu făină, până când aluatul devine omogen.

 

Învelește grijuliu aluatul într-o folie alimentară și bagă-l în congelator pentru 10-15 minute. S-a întărit suficient pentru a putea fi manevrat cu ușurință? Perfect! Acum formează biluțe mici de aluat și tăvălește-le vioi prin fulgi de porumb, astfel încât să fie complet acoperite. Pune biscuiții în tava de cuptor tapetată cu hârtie de copt, la o distanță de 2 cm unul față de celălalt și lasă-i în cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 15 minute.

Poftă bună!

Gustul călătoriei prin frumoasa Românie: Bunătăți din Dobrogea

4 ore

VEZI REȚETA
Image Gustul călătoriei prin frumoasa Românie: Bunătăți din Dobrogea

Plăcintă cu dovleac și scorțișoară

1 oră

VEZI REȚETA
Image Plăcintă cu dovleac și scorțișoară

Ciuperci umplute cu mămăligă și sos pesto

40 minute

VEZI REȚETA
Image Ciuperci umplute cu mămăligă și sos pesto