Ciorbă rădăuțeană cu usturoi și smântână, servită cu pâine de casă

Icon print Print

Ciorba rădăuțeană este similară celei de burtă, numai că este făcută cu carne de pui, în locul fâșiilor de burtă. Cel puțin la fel de gustoasă ca cea de burtă, ciorba rădăuțeană este în mod deosebit consumată în zona Bucovinei.

Dacă cei de acasă s-au săturat de ciorbele clasice, acrite cu borș, îi poți surprinde plăcut cu o ciorbă rădăuțeană, gătită după rețeta bunicii.

Sfaturi pentru o ciorbă rădăuțeană reușită

  • Cu toate că în ciorba rădăuțeană se găsesc numai fâșii de carne de pui, este important să se folosească la fiert bucăți cu os, asta pentru că ele dau gust ciorbei.
  • Pentru un gust desăvârșit al ciorbei rădăuțene, se recomandă folosirea cărnii de pui de țară, dacă avem această posibilitate. Și gălbenușurile provenite de la ouă de țară sunt mai gustoase.
  • Întrucât există riscul ca ciorba rădăuțeană să se „taie”, e obligatoriu să respecți întocmai pașii din rețeta bunicii.

Timp de pregătire: 2 ore și jumătate

Număr de porții: 10

Ingrediente:

  • 50 g Făină Standard 650 Raftul Bunicii
  • 500 g smântână cu 20% grăsime
  • 5 gălbenușuri de ou
  • 1 pui întreg, porționat
  • 3 morcovi mari
  • 2 rădăcină de pătrunjel
  • 2 rădăcini de păstârnac
  • ½ țelină mare
  • 2 cepe potrivite
  • 1 gogoșar
  • 4 lingurițe de sare
  • 1 linguriță de piper boabe
  • 5 căței de usturoi mărunțiți
  • oțet după gust, pentru dres

Mod de preparare

Pasul 1

Înainte de toate, spală legumele și curăță-le de coajă, dar lasă-le întregi pentru că la final, acestea vor fi scoase din ciorbă.

Ia apoi o oală încăpătoare și umple-o cu 4 litri de apă rece, în care vei pune bucățile de pui, dar și sarea. Lasă carnea la fiert, la foc mare. Pe măsură ce se formează spuma, o vei elimina. Un sfert de oră mai târziu, vei observa că nu mai apare spumă la suprafața apei. Pune atunci în oală legumele întregi, dar și boabele de piper și lasă totul să fiarbă la foc mediu în jur de 45 de minute.

Oprește apoi focul și strecoară supa – asta înseamnă că legumele și carnea rămân în strecurătoare, iar supa o pui din nou la fiert. Poți completa cu încă un litru de apă pentru că vei observa că aceasta a scăzut la fiert.

Pasul 2

Între timp, când carnea s-a răcit, o poți dezosa. Toacă apoi  mărunt  doar morcovii, pentru că de restul legumelor nu vei mai avea nevoie.

Pasul 3

Ia un bol încăpător și amestecă smântâna cu gălbenușurile de ou, apoi încorporează treptat Făina Standard 650 Raftul Bunicii. Adaugă și usturoiul pisat, iar apoi și 2 polonice de supă fierbinte din oală, amestecând încontinuu cu o lingură de lemn.

Este foarte important să încălzești amestecul de gălbenușuri cu smântână adăugând supa fierbinte, pentru că altfel riști să se taie când îl pui în oală, din cauza diferenței de temperatură.

Lasă focul mic la supă, apoi toarnă amestecul de gălbenușuri cu smântână, amestecând constant în supă. Lasă să fiarbă câteva minute, adaugă carnea de pui și morcovul și oprește focul – ciorba rădăuțeană este gata.

Servește ciorba rădăuțeană în castroane mari, încăpătoare, dreasă cu oțet, cu un ardei iute alături, dar și cu smântână și mujdei extra, pentru doritori. Se poate adăuga, de asemenea, și pătrunjel tocat fin. Pâinea sau turtele de casă merg de minune cu ciorba rădăuțeană.

Poftă bună!

Tochitură dobrogeană

50 minute

VEZI REȚETA
Image Tochitură dobrogeană

Pui la cuptor

1 oră și 5 minute

VEZI REȚETA
Image Pui la cuptor

Pizza vegetariană

120 minute

VEZI REȚETA
Image Pizza vegetariană