fbpx

Chifteluțe de dovlecel

Icon print Print

Dovlecelul poate fi unul dintre cei mai buni prieteni ai tăi vara aceasta, atunci când vremea caniculară cere rețete de mâncare rapide și răcoroase. Propunerea noastră constă în chifteluțe de dovlecel. Se pot servi reci alături de un sos sau o salată, atât ca aperitiv, cât și ca fel principal! Să trecem la treabă!

 

Ingrediente:

2 dovlecei 

100 grame brânză sărată sau parmezan

100 grame Făină Standard 650 Albă Raftul Bunicii

2 ouă

1 legătură ceapă verde

100 grame pesmet

Sare

Piper

Boia dulce

Opțional usturoi/mărar/pătrunjel, după gust

 

Mod de preparare:

Alegi cei mai frumoși doi dovlecei de la piață sau chiar din grădină și după ce i-ai spălat și decojit, dă-i prin răzătoare. Presară puțină sare deasupra compoziției rezultată și așteaptă timp de 15 minute pentru ca apa să fie eliminată. 

După ce storci dovlecelul, așază-l într-un bol alături de brânza sau parmezanul ras și amestecă compoziția. Aici adaugă și legătura de ceapă verde tocată mărunt, făina Raftul Bunicii, cele 2 ouă și condimentele, după preferință. Pentru un plus de savoare, noi recomandăm pătrunjel sau mărar, care oferă aromă și estetică. 

Amestecă aluatul până ce conținutul este omogenizat, iar cu mâinile tapetate de făină formează biluțe de mărimea unei nuci. Pentru o crustă frumoasă, rulează-le prin pesmet până ce ai acoperit toate părțile.

Pregătește o tavă cu hârtie de copt suficient de mare și așază biluțele ca niște soldăței. Odată ce ai terminat acest pas, poți introduce preparatul în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius, timp de 40 de minute. Tot ce mai ai de făcut este să le întorci pe partea cealaltă la jumătatea timpului.

 

Lasă-le să se răcească și servește-le alături de un sos rece, care să le ofere gustul fresh numai bun în zilele toride. Bineînțeles, pentru pofticioși pot fi servite și calde!

 

Poftă bună!

Cinnamon Rolls

VEZI REȚETA
Image Cinnamon Rolls

Banane umplute cu ciocolată în foietaj

VEZI REȚETA
Image Banane umplute cu ciocolată în foietaj

Mini clafoutis cu fructe de pădure

VEZI REȚETA
Image Mini clafoutis cu fructe de pădure