Meniu cu tradiție și poftă de călătorie

Print

Meniu cu tradiție și poftă de călătorie

 

Și zilele mai scurte, de sub un soare timid, de toamnă, au nevoie de un răsfăț culinar complet, din zori și până-n seară! Inspiră-te din sugestia noastră de meniu pentru o zi întreagă, cu rețete la-ndemână, arată-ți măiestria în bucătărie și adună-i pe toți la masă.

Pentru un mic dejun cu tradiție, ca desprins din basmele românești, pregătește pentru tine și cei dragi lapte cu tocmagi. Primul pas? Suflecă-ți mânecile și apucă-te de frământat! Tocmagii sunt tăițeii de casă pe care bunicile din Bucovina nu-i pun doar în supe și ciorbe, ci și în lapte dulce. Ai tăi nu au avut parte niciodată de o astfel de primă masă, autentic românească? Ai un motiv în plus să îi surprinzi!

Prânzul poate fi prietenos cu programul tău încărcat și totuși, să îi răsfețe pe cei dragi cu un preparat hrănitor! Pregătește, în doar 35 de minute, cu dragoste și din produse de calitate, o mămăliguță cu tocăniță de ciuperci.  Pentru un gust surprinzător, am inclus în rețetă câteva sfaturi cu vino-ncoace: după ce mămăliga bună și vârtoasă a fiert, o dai deoparte de pe foc și încorporezi unt, parmezan și cimbrișor, după gust. Pentru frăgezime, nu pregăti ardeii odată cu ciupercile, ci separat, într-o tigaie grill. Vor avea un gust ușor afumat, care merge excelent cu ciupercile aromate, cu brânza de capră și cu măgăliguță.

Pentru pauze cu chef de stat la povești, frământă cu dragoste un aluat din făină, praf de copt, zahăr, sare, ouă, lapte bătut și unt topit. Presară făină pe masa de lucru și întinde aluatul într-o foaie subțire de jumătate de centimetru. Decupează cu un cuțit romburi cu latura de 10 cm și apoi, în centrul fiecărui romb, fă o mică tăietură, cât să-ți permită o împletitură. Trece una dintre jumătăți prin centrul tăiat al rombului și ai obținut prima minciunică! Cum așa? Ai citit bine! Pregătește minciunele cu miere și scorțișoară pentru pauze vesele! Fiecare minciunică are nevoie de 2-3 minute pe fiecare parte pentru a căpăta o culoare de chihlimbar, iar apoi de puțin zahăr pudră ori miere și un praf de scorțișoară pentru un gust inconfundabil.

Ți-au mai rămas ciuperci negătite de la prânz? Le găsești rostul la cină, gând gătești un quiche! Pregătește o tartă cu aluat sfărâmicios, pe bază de unt, cu umplutură de ciuperci, ceapă verde, emmentaler, cheddar, ouă şi smântână. E excelentă alături de un pahar cu vin alb şi poveşti… hmmmm, ce răsfăț, ce minunăție!

Timpul pentru desert? Oricând, am putea spune! Indiferent când îi faci tu loc în meniul zilei, suprinde-i pe toți din familie ori prietenii veniți în vizită cu o felie dulce, arătoasă din prăjitura Gerbeaud. Este un desert delicios, cu aluat fraged care li se va topi în gură, cu gem acrişor de caise, nuci catifelate şi glazură de ciocolată. În rețetă găsești ingredientele necesare, pașii de urmat și povestea desertului, care-ndeamnă la călătorie!

Poftă bună!

Brânzoaice muntenești

60 minute

VEZI REȚETA

Specialitate muntenească cu ciuperci – harta culinară a Munteniei

45 minute

VEZI REȚETA

Zabic – aurul din supele desprinse din basmele românești

20 minute

VEZI REȚETA