PRĂJITURĂ CU NUCĂ ȘI CIOCOLATĂ

Print

PRĂJITURĂ CU NUCĂ ȘI CIOCOLATĂ

 
Timp de preparare: 60 de minute

Ingrediente: 

Blat:

4 linguri făină Raftul bunicii 000
6 ouă
6 linguri de zahăr
5 linguri de nucă măcinată
o lingură de cacao neagră
o linguriță praf de copt
o păstaie de vanilie

Cremă:

100 g ciocolată
300 ml frișcă lichida
10 g gelatină
100 g nucă măcinată
1 linguriță cafea solubilă

Decor:

250 ml frișcă / cafea solubilă / drajeuri ciocolată / nucă tocată

Mod de preparare:

Mai întâi separă cu grijă ouăle, apoi bate bine albușurile împreună cu un praf de sare. Pune-le un pic deoparte ca să freci gălbenușurile cu voie bună, împreună cu zahărul, până când obții o compoziție cremoasă, mai deschisă la culoare. Adaugă apoi făina albă și fină cu praful de copt, nuca măcinată și pudra magică de cacao, iar la final încorporează cu grijă albușurile pentru a omogeniza compoziția, dar fără a scoate aerul din aceasta.

Acum pregătește o tavă rotundă încăpătoare, tapetată cu hârtie de copt și toarnă în ea compoziția delicioasă. Sau, dacă dorești, o poți împărți în jumătate și să coci pe rând, două foi numai bune. Pune tava în cuptor, la foc mediu, până trece testul scobitorii (după 20 de minute dacă faci o singură foaie, sau 12-15 minute dacă faci două mai subțiri). Apoi scoate blatul și lasă-l la răcit până când prepari minunata cremă.

Pune, așadar, ciocolata împreună cu 50 ml de frișcă lichidă într-un vas, la foc mic, amestecând tacticos până se topește. Înmoaie și gelatina în 3 linguri de apă și pune-o câteva secunde la cuptorul cu microunde ca să grăbești procesul, căci nu e timp de zăbavă. Adaugă apoi gelatina peste compoziție și amestecă vioi. După ce s-a răcit, mai adaugă 250 ml de frișcă, bătută temeinic cu 4 linguri de zahăr pudră. Pentru un plus de gust și de farmec, aromează compoziția cu un praf de cafea solubilă și nucile măcinate bine.

Taie blatul în două (dacă ai copt o singură foaie) și însiropează-l cu drag, dar și cu măsură, cu un strop de sirop din zahăr, apă și vanilie. Pe primul strat pune din belșug 2/3 din cremă. Pune deasupra celălalt blat și restul de cremă, apoi ornează cu un strat de frișcă, nucă tocată și ciocolată. Lasă prăjitura la frigider timp de 1 oră, apoi servește-o cu încredere celor dragi din jurul tău și fii pregătită pentru marea de laude.

Poftă bună!

16 decembrie: Plăcintă de miel – ”Înșir-te mărgăritari”

VEZI REȚETA

15 decembrie: Sos de unt pentru bucate – ”Năzdrăveniile lui Nastratin Hogea”

VEZI REȚETA

14 decembrie: Pastramă de vacă și mămăliguță – ”Cei trei frați împărați”

VEZI REȚETA