Una dintre cele mai îndrăgite povești românești pentru copii, ”Ursul păcălit de vulpe”, de Ion Creangă, ne face cu siguranță poftă de pește.
Șireată, vulpea se preface moartă și este astfel azvârlită în carul plin cu pește al unui țăran. Numai bine, aceasta își face provizii cât cuprinde, aruncând pe drum suficienți pești pentru câteva zile.
Desigur, ursul nu a stat pe gânduri și a cerut și el pește, însă vulpea nu l-a poftit la masă, ba l-a mai și păcălit, dându-i ideea de a se duce să pescuiască pește cu coada, în balta de la marginea pădurii.
Însă noaptea aceea a fost atât de geroasă, încât ”îngheța limba-n gură și chiar cenușa de sub foc. Îngheță zdravăn și apa din băltoacă și prinse coada ursului ca într-un clește”. Astfel, ursul a rămas și fără hrană, și fără coadă.
Dacă vulpea și ursul s-ar fi înțeles bine, ar fi pus amandoi de o masă gustoasă, pe bază de pește. Iată ce rețetă ar fi urmat:
Un crap mare, de peste 2 kg, se curăță bine, se așează într-o tavă pe bețișoare, pentru a nu se lipi, se umple cu 500 g de măsline desărate fără sâmburi și se toarnă peste un sos realizat din 250 g de măsline pisate, piper, zeama de la o lămâie și un păhărel de vin alb.
Se pune peștele în cuptor și între timp se face o mămăligă strașnică, care va merge la fix. Poftă bună!
Măr copt în foietaj
VEZI REȚETACinnamon Rolls
VEZI REȚETABanane umplute cu ciocolată în foietaj
VEZI REȚETA© Copyright 2021 GoodMills România. Toate drepturile rezervate.