Nu știi ce să mai mănânci dimineața, când ești mereu pe fugă? Ori vrei să le pui celor dragi la pachet o gustare sănătoasă și totodată sățioasă și nu mai ai idei? Ei bine, ar trebui să încerci această rețetă de covrigi cu Cheddar!
Pufoși, gustoși și gata în mai puțin de o oră, covrigii cu cheddar sunt gustarea de care se vor bucura în aceeași măsură toți din familie, de la pitici până la bunici.
Timp de preparare: 50 minute
Număr de porții: 12 covrigi
Ingrediente:
Mod de preparare:
Suflecă-ți mânecile și prepară cei mai fragezi și apetisanți covrigi. Începe prin a dizolva drojdia și zahărul într-un bol de mici dimensiuni în care ai pus în prealabil apa călduță. Amestecă viguros și apoi lasă drojdia să acționeze timp de 5 minute.
Între timp, într-un bol încăpător, amestecă untul, sarea, Făina Standard 650 Raftul bunicii, dar și o cană de brânză Cheddar. Când începe să se întărească aluatul, îl poți frământa cu mâinile.
Cu degetele, fă un mic culcuș în aluatul obținut și adaugă amestecul pe bază de drojdie, după care frământă iar viguros timp de cel puțin 4-5 minute – vei obține un aluat elastic, însă nu va mai fi lipicios.
Scoate aluatul pe masa de lucru acoperită cu făină din belșug, mai frământă câteva minute, apoi modelează-l în forma unei bile și acoperă-l cu folie din plastic. Lasă-l să se odihnească 15 minute, acoperit cu un ștergar curat.
Cât timp coca se odihnește, pune cele 8 căni de apă cu bicarbonat de sodiu la fiert pe foc mare, într-o crăticioară. Acoperă apoi două tăvi cu hârtie de copt și preîncălzește cuptorul la 200° Celsius.
Scoate aluatul din folia de plastic și întinde-l cu un sucitor, în formă dreptunghiulară. Taie-l în 12 fâșii egale. Fiecare fâșie o vei întinde, oferindu-i aspectul unei sfori lungi și subțiri, din care vei putea modela covrigul. Prinde capetele funiei din aluat și înoadă-le la jumătate, apoi trage-le în jos și prinde-le de baza covrigului, apăsând cu degetele astfel încât să le lipești. Vei obține un covrig perfect, pe care îl vei scufunda în oala cu apă și bicarbonat care clocotește pe foc. După câteva secunde, se va ridica la suprafață – nu lăsa covrigul mai mult de 20 de secunde în apă, scoate-l cu o spumieră, scurge-l bine și așază-l în tava acoperită cu hârtie de copt. Procedează la fel cu toți cei 11 covrigi rămași. Lasă distanță de cel puțin 5 cm între covrigi când îi așezi în tavă.
La final, acoperă fiecare covrig cu Cheddar ras și introdu tăvile la cuptor. Vei lăsa covrigii la copt în jur de 20 de minute – când sunt gata, aceștia se rumenesc frumos la suprafață.
Ideal ar fi să îi savurezi imediat ce îi scoți din cuptor, cât sunt încă fierbinți, însă îi poți lăsa la răcit și îi poți consuma și două zile mai târziu.
Poftă bună!
Cinnamon Rolls
VEZI REȚETABanane umplute cu ciocolată în foietaj
VEZI REȚETAMini clafoutis cu fructe de pădure
VEZI REȚETA© Copyright 2021 GoodMills România. Toate drepturile rezervate.