fbpx

Ciorbă de burtă vegană și crutoane din pâine de casă

Icon print Print

Ciorba de burtă este una dintre preferatele românilor, mai ales după petreceri sau în zile de sărbătoare. Dacă vrei să îi bucuri pe cei din familie cu o ciorbă la fel de gustoasă chiar și în post, încearcă ciorba de burtă vegană, făcută cu ciuperci pleurotus, care este extrem de gustoasă în compania unor crutoane preparate în casă.

Timp de preparare: 45 minute

Număr de porții: 8

Ingrediente ciorbă de burtă vegană:

  • 500 g ciuperci pleurotus;
  • 1 ceapă mare;
  • 2 morcovi;
  • 1 păstârnac;
  • o bucată de țelină;
  • 1 ardei gras;
  • 3 căței de usturoi;
  • 1 lingură ulei de floarea soarelui;
  • sare și piper, după gust;
  • o foaie de dafin;
  • 2 l apă;
  • 200 ml smântână lichidă vegetală;
  • 1 lingură de oțet.

Ingrediente crutoane din pâine de casă:

Mod de preparare:

Ciorba de burtă vegană, care este de fapt o supă cremă de pleurotus, este mult mai gustoasă și mai sățioasă dacă este servită cu crutoane de casă. Așadar, începe prin a prepara pâinea de casă din care vei face cele mai bune crutoane.

Într-un bol încăpător dizolvă zahărul în apa caldă, apoi adaugă și drojdia uscată. Lasă timp de 5 minute amestecul deoparte, astfel încât drojdia să acționeze în voie.

Adaugă apoi sarea și uleiul peste primele ingrediente, dar și făina, treptat, câte o cană pe rând – între cănile de făină este important să amesteci foarte bine pentru omogenizare. Pe măsură ce aluatul se va îngroșa, poți frământa cu mâinile.

După ce frămânți viguros aluatul cam 7 minute, transferă-l într-un alt bol, uns bine cu ulei în prealabil. Acoperă bolul cu un prosop curat și lasă într-un loc călduț timp de o oră, pentru a își dubla volumul.

După ce aluatul a stat la crescut, ia-l din nou la frământat timp de 1 minut și apoi împarte-l în două bucăți egale. Modelează cu mâinile bucățile de aluat și pune-le în 2 forme de cozonac, apoi acoperă iar cu un prosop curat și mai lasă jumătate de oră la crescut.

Între timp, preîncălzește cuptorul la 180° Celsius, iar după ce pâinicile au mai crescut le poți da la cuptor. Lasă pâinile să se rumenească în jur de 40 de minute, apoi scoate-le și lasă-le la răcit. O pâine o poți păstra pentru a o servi ca atare, iar cealaltă o vei transforma în crutoane.

Ideal ar fi să lași pâinea de casă să se învechească măcar o zi, însă dacă vrei să prepari crutoanele în aceeași zi, nu este nicio problemă. Toacă-le în funcție de preferințe, apoi întinde-le într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Poți presăra deasupra mirodenii la alegere sau le poți lăsa simple. De asemenea, poți folosi și ulei de măsline dacă îți place. Asigură-te că ai așezat crutoanele într-un singur strat în tavă și dă-le la cuptor – când observi că s-au rumenit pe o parte, folosește o spatulă pentru a le întoarce și pe cealaltă parte. Scoate crutoanele când sunt gata și lasă-le la răcit chiar în tavă.

Cât timp crutoanele se răcesc, poți prepara ciorba de burtă vegană. Spală bine ciupercile pleurotus și toacă-le fâșii. De asemenea, spală și celelalte legume și mărunțește-le.

Încinge uleiul într-o crăticioară și sotează legumele cu un praf de sare – atenție, usturoiul îl vei păstra deoparte momentan. După ce legumele se înmoaie ușor, adaugă apă cât să le acopere. Când observi că legumele s-au înmuiat de tot, adică sunt înăbușite, poți adaăuga ciupercile pleurotus.

Între timp, încălzește separat apa rămasă, pe care o vei adăuga în cratiță după ce se fierb și ciupercile, împreună cu foile de dafin. Lasă ciorba să dea în clocot, apoi adaugă smântâna lichidă și așteaptă să dea iar în clocot. La final, adaugă cățeii de usturoi pisați, asezonează cu sare și piper și oprește focul. Nu uita să dregi cu o lingură de oțet.

Servește ciorba de burtă vegană alături de crutoanele de casă proaspăt preparate și pregătește-te să primești numai complimente.

Poftă bună!

Făină 000 pentru prăjituri

VEZI REȚETA
Image Făină 000 pentru prăjituri

Faină integrală din grâu

VEZI REȚETA
Image Faină integrală din grâu

Tartă de cartofi dulci

1 oră

VEZI REȚETA
Image Tartă de cartofi dulci