Ciorba rădăuțeană este similară celei de burtă, numai că este făcută cu carne de pui, în locul fâșiilor de burtă. Cel puțin la fel de gustoasă ca cea de burtă, ciorba rădăuțeană este în mod deosebit consumată în zona Bucovinei.
Dacă cei de acasă s-au săturat de ciorbele clasice, acrite cu borș, îi poți surprinde plăcut cu o ciorbă rădăuțeană, gătită după rețeta bunicii.
Sfaturi pentru o ciorbă rădăuțeană reușită
Timp de pregătire: 2 ore și jumătate
Număr de porții: 10
Ingrediente:
Mod de preparare
Pasul 1
Înainte de toate, spală legumele și curăță-le de coajă, dar lasă-le întregi pentru că la final, acestea vor fi scoase din ciorbă.
Ia apoi o oală încăpătoare și umple-o cu 4 litri de apă rece, în care vei pune bucățile de pui, dar și sarea. Lasă carnea la fiert, la foc mare. Pe măsură ce se formează spuma, o vei elimina. Un sfert de oră mai târziu, vei observa că nu mai apare spumă la suprafața apei. Pune atunci în oală legumele întregi, dar și boabele de piper și lasă totul să fiarbă la foc mediu în jur de 45 de minute.
Oprește apoi focul și strecoară supa – asta înseamnă că legumele și carnea rămân în strecurătoare, iar supa o pui din nou la fiert. Poți completa cu încă un litru de apă pentru că vei observa că aceasta a scăzut la fiert.
Pasul 2
Între timp, când carnea s-a răcit, o poți dezosa. Toacă apoi mărunt doar morcovii, pentru că de restul legumelor nu vei mai avea nevoie.
Pasul 3
Ia un bol încăpător și amestecă smântâna cu gălbenușurile de ou, apoi încorporează treptat Făina Standard 650 Raftul Bunicii. Adaugă și usturoiul pisat, iar apoi și 2 polonice de supă fierbinte din oală, amestecând încontinuu cu o lingură de lemn.
Este foarte important să încălzești amestecul de gălbenușuri cu smântână adăugând supa fierbinte, pentru că altfel riști să se taie când îl pui în oală, din cauza diferenței de temperatură.
Lasă focul mic la supă, apoi toarnă amestecul de gălbenușuri cu smântână, amestecând constant în supă. Lasă să fiarbă câteva minute, adaugă carnea de pui și morcovul și oprește focul – ciorba rădăuțeană este gata.
Servește ciorba rădăuțeană în castroane mari, încăpătoare, dreasă cu oțet, cu un ardei iute alături, dar și cu smântână și mujdei extra, pentru doritori. Se poate adăuga, de asemenea, și pătrunjel tocat fin. Pâinea sau turtele de casă merg de minune cu ciorba rădăuțeană.
Poftă bună!
Cinnamon Rolls
VEZI REȚETABanane umplute cu ciocolată în foietaj
VEZI REȚETAMini clafoutis cu fructe de pădure
VEZI REȚETA© Copyright 2021 GoodMills România. Toate drepturile rezervate.