Parcă sărbătorile sunt incomplete fără tradiționalul cozonac pregătit după rețeta mamei tale, nu-i așa? În această perioadă din an, este foarte probabil te simți puțin intimidată de timpul care se scurge foarte repede, de cumpărăturile și pregătirile necesare în prag de sărbătoare, dar și de preparatele tradiționale pe care încă le mai ai de pregătit.
Având în vedere cât de agitată ești pentru a fi gata la timp cu toate, s-ar putea să fii tentată să sari peste orele petrecute frământând cozonacul, așteptând aluatul să crească și coacerea acestuia. Ar fi mai simplu să cumperi cozonaci pufoși și arătoși direct de la o patiserie sau un de la un supermarket. Și totuși, nimic nu se compară cu gustul cozonacului pregătit cu dragoste și trudă în casă!
Dacă și tu simți la fel, anul acesta îți venim în ajutor cu o rețetă cozonac puțin ieșită din comun, dar care vei vedea că se pliază perfect pe nevoile tale și care te va ajuta să ieși cu brio din cursa contra cronometru la care te supune, inevitabil, perioada sărbătorilor.
Încântă-i pe cei dragi cu un cozonac fără frământare delicios, făcut după rețeta noastră extrem de ușoară!
Probabil ai de la mama ta rețeta cozonaci clasică, pe care ai urmat-o în anii trecuți, însă dacă îți dorești să petreci mai puțin timp în bucătărie pregătind un cozonac la fel de pufos și delicios ca cel pe care ți-l amintești din copilărie, încearcă să urmezi rețeta pentru cozonac fără frământare cu nucă și cacao din belșug, pe care ți-am pregătit-o în acest articol.
Avantajele? Obții cozonaci de casă rumeni, fragezi și apetisanți, dar cu mai puțină muncă, investind mai puțin efort și petrecând mai puțin timp în bucătărie. Rețeta de cozonac fără frământare este practică, și reprezintă calea de mijloc ideală pentru persoanele care nu vor, nu știu sau nu au suficient timp la dispoziție să frământe pentru a face cozonaci de casă. Este o rețetă cozonac atât de ușoară, încât este imposibil să dai greș, chiar dacă este prima oară când o încerci.
Ideea unui cozonac fără frământare a apărut ca o soluție de compromis între necesitatea de a frământa (pentru a activa glutenul care să facă aluatul de cozonac mai pufos) și comoditatea sau lipsa de timp cu care deseori ne confruntăm, mai ales în perioada sărbătorilor.
Fie că-ți dorești să faci cozonaci de post sau cozonaci de casă cu de toate, poți respecta întocmai rețeta cozonacului fără frământare pentru a economisi timp pe care-l poți dedica altor preparate delicioase cu care să-ți răsfeți membrii familiei sau apropiații.
Sigur că oricine poate încerca să prepare un cozonac fără frământare, dar există anumite categorii de persoane despre care suntem convinși că vor adora această rețetă. Este vorba despre:
Sunt acele persoane care nu se pricep să frământe cozonacii sau nu vor să treacă prin acest chin. Cel mai sigur este primul an în care vor să încerce să prepare ele însele cozonaci de casă și au nevoie de o rețetă de cozonac ușoară, pe care să o urmeze întocmai și care să le ajute să nu dea greș. Gospodinele începătoare nu doresc atât de mult să impresioneze prin talentul la gătit pe care îl au, ele sunt mai mult interesate de rezultatul final și în special de gustul preparatului.
După ce s-au documentat în privința mai multor rețete de cozonaci, au cerut sugestii sau indicații de la mame ori prieteni, devin ușor indecise atunci când vine vorba de frământatul aluatului. Dacă nu-l vor frământa suficient de bine sau suficient de mult timp? Când știu că trebuie să se oprească și să lase aluatul la dospit? Rețeta de cozonac fără frământare le va spulbera aceste gânduri, temeri sau îndoieli, întrucât elimină cea mai dificilă parte a procesului.
Acestea sunt femei cu carieră, dar care nu se dezic de pasiunea lor pentru gătit. În ciuda faptului că sunt extrem de ocupate și au un program încărcat în cea mai mare parte a săptămânii, în unele seri și în weekend-uri își fac timp să se dedice mâncărurilor și deserturilor preparate în casă.
Femeile de carieră nu își neglijează nici îndatoririle de soție, mamă sau bună gospodină, dar nici obligațiile job-ului pe care îl au. Găsesc o cale de a atinge echilibrul în viața profesională și cea personală, iar mesele servite în familie, cu preparate gătite de ele, sunt momentele în care se reunesc și se conectează mai strâns cu cei dragi.
Rețeta de cozonac fără frământare este perfectă pentru gospodinele care au un job dificil, un program încărcat și o agendă chiar mai plină în perioada sărbătorilor. Pregătirea cozonacului este infinit mai ușoară și mai accesibilă pentru ele, întrucât nu mai petrec atât de mult timp în bucătărie și se pot ocupa astfel de îndeplinirea tuturor responsabilităților legate de job sau de viața de familie.
Toate rudele știu cât de mare este pasiunea lor pentru gătit. Sunt acele femei care nu concep gândul că ar putea trece o zi sau o săptămână fără să încerce măcar 2-3 rețete noi. Citesc blog-uri de gătit, studiază articole, se documentează temeinic înainte de a încerca o nouă rețetă și nu se lasă până când preparatul lor nu arată ca cel văzut în poze.
Au un talent natural la a măsura din ochi ingredientele, la a ghici cantitățile corecte pentru câte porții își doresc să gătească, știu exact cu ce alt ingredient îl poate înlocui pe acela care le lipsește și petrec câteva minute bune aranjând preparatul cât mai aspectuos în farfurie, la final. Pentru ele, gustul și aspectul merg mână în mână.
Gospodinele „master-chefs” nu sunt intimidate de nou și caută tot timpul rețete care le provoacă să-și depășească limitele și cunoștințele culinare. De aceea, credem că rețeta cozonacului fără frământare va fi o provocare pentru ele. Dacă nu din punct de vedere al noutății ideii, cel puțin din punct de vedere al ușurinței cu care se prepară.
Cum, fără ore de frământat aluatul de cozonac, dar cu același gust bogat?! Ele nu vor crede până când nu vor încerca!
Dacă ai decis să dai o șansă cozonacului fără frământare, probabil îți faci griji cu privire la modul în care acesta va crește dacă nu îl frămânți așa cum știi de la mama sau bunica. Ei bine, după ce ai amestecat toate ingredientele pentru aluat cu o lingură, până ce acesta se omogenizează, este important să-l lași să se odihnească la temperatura camerei, până când acesta își va dubla volumul. Într-o oră și jumătate ar trebui să fie gata.
Dacă vrei totuși să scurtezi timpul de așteptare, poți lăsa aluatul de cozonac la dospit în interiorul cuptorului, setând funcția de menținere la cald, la 40 de grade Celsius. În funcție de cuptorul pe care îl ai, printre setările acestuia ai putea găsi chiar și funcția de dospire.
Când aluatul și-a dublat volumul iar perioada de odihnă a acestuia s-a încheiat, este momentul să-l pui la frigider timp de cel puțin 12 ore. Comparativ cu acest interval mare de timp pe care aluatul trebuie să-l petreacă în frigider, cele 5 minute de pregătire vor fi floare la ureche, te asigurăm.
De ce are aluatul nevoie să stea la frigider 12 ore?
Fiind vorba despre un cozonac fără frământare, aluatul are nevoie neapărat de repaos în frigider, deoarece glutenul din făină se activează și se dezvoltă la contactul cu temperaturile mai reci, iar acest lucru va ajuta cozonacul tău să iasă mai pufos. Acesta este, așadar, secretul cozonacului fără frământare.
Cu siguranță până acum ai testat și validat multiple rețete de cozonaci care inevitabil implicau și frământare, fie luate de la mama, bunica sau prieteni, fie citite pe blog-urile de specialitate de pe Internet.
Cu toate acestea, îți prezentăm o rețetă cozonac de casă extrem de practică, pentru care nu ai nevoie decât de curiozitate și deschidere de a o încerca. Rezultatul este unul garantat, fiindcă această rețetă de cozonac fără frământare nu necesită prea multă implicare din partea ta. La final, vei obține un cozonac pufos de casă, cu care te poți mândri în fața prietenilor și familiei.
a) Ingrediente cozonac fără frământare
– 500 g făină pentru Cozonac 000 Raftul Bunicii
– 300 ml lapte călduț
– 150 g zahăr
– 100 ml unt topit
– 10 g drojdie uscată
– 3 gălbenușuri de ou
– 3 albușuri de ou bătute spumă
– 1 linguriță coajă de lămâie rasă
– 40 ml esență de rom
– 1 linguriță de sare
– 50 g cacao pudră
– 100 g fructe deshidratate (vișine, cireșe, stafide)
– 2 linguri zahăr tos pentru ornare
b) Mod de preparare cozonac fără frământare
Începe prin a dizolva drojdia uscată în laptele călduț, timp de 5-10 minute. Ia apoi un bol încăpător și amestecă zahărul împreună cu cele 3 gălbenușuri, dar și coaja de lămâie rasă, untul topit și sarea. La această compoziție, incorporează laptele cu drojdia dizolvată și făina Raftul bunicii cernută. Amestecă bine ingredientele, până când vei obține un aluat omogen.
Acum, acoperă aluatul cu o folie alimentară sau un prosop de bucătărie, iar timp de 1 oră, lasă-l să se odihnească într-un loc călduț din casă. De îndată ce observi că volumul aluatului s-a dublat, este momentul potrivit pentru a-l pune la dospit pentru încă 12 ore în frigider.
Continuă cu pregătirea umpluturii pentru cozonac. Începe prin a bate cele 3 albușuri de ou până când vei obține din ele o spumă delicată, dar fermă. Peste această spumă, adaugă zahărul pudră cu praful de cacao, dar și esența de rom și fructele confiate.
După ce aluatul s-a odihnit circa 12 ore în frigider, timp în care glutenul din făina Raftul bunicii s-a activat și a ajutat aluatul să crească frumos, a venit momentul să-l împarți acum în două părți egale și să întinzi fiecare bucată de aluat bine-bine, până când obții o foaie de 1 cm grosime.
Umplutura preparată adineaori se toarnă peste aceste foi de aluat, cu grijă însă – lasă circa 1-2 cm liberi pe margine. Poți unge această margine cu gălbenuș de ou. Începe să rulezi aluatul astfel încât să cuprinzi în interiorul său cât mai bine umplutura.
După ce ai rulat ambele aluaturi, împletește-le ca pe o funie, iar cozonacul obținut pune-l apoi într-o tavă de copt de 12/25/10 cm, tapetată cu hârtie de copt și unsă cu puțin ulei. Pe deasupra, unge cozonacul cu puțin gălbenuș de ou pentru a-i da un aspect mai frumos. Apoi, presară cele 2 linguri de zahăr pentru a obține o textură mai crocantă a acestuia.
Dă tava la cuptor pentru circa 30-40 de minute, la temperatura de 160 grade Celsius. Când cozonacul este frumos rumenit, îl poți scoate din cuptor. Este important să-l lași să se răcească bine înainte de a-l tăia.
Felicitări, tocmai ai obținut un cozonac fără frământare cu o textură perfectă, pufos, aromat și incredibil de gustos!
Acum că ai văzut cât de ușor este, poți opta pentru mai multe variante de cozonac fără frământare, în funcție de preferințele tale sau cele ale membrilor familiei. Poți opta pentru:
a) Cozonac fără frământare cu nucă
b) Cozonac fără frământare cu cacao
c) Cozonac fără frământare cu rahat
d) Cozonac fără frământare cu stafide
e) Cozonac fără frământare împletit
Pașii pe care trebuie să-i respecți sunt aceiași de mai sus, diferă însă doar umplutura, care poate fi alcătuită din ingrediente doar pe gustul tău. Acum că ai văzut cât de ușor este să prepari un cozonac fără frământare, tot ceea ce-ți rămâne de făcut este să aștepți și să memorezi reacțiile celor dragi în clipa în care vor gusta din această delicatesă tradițională, fără de care sărbătorile nu ar mai fi la fel.
Cu ajutorul rețetei pe care ți-am împărtășit-o și a făinii Raftul bunicii de calitate superioară, vei obține cozonaci de casă pufoși, aromați și delicioși, care vor completa tabloul perfect al unei reuniuni de familie în jurul mesei de sărbători a cărei vedetă va fi, fără îndoială, cozonacul fără frământare.
Poftă bună și sărbători de poveste îți dorim!
Mini clafoutis cu fructe de pădure
VEZI REȚETARețetă pentru negresă sănătoasă, din banane
VEZI REȚETARulouri cu șuncă și cașcaval pentru picnic
VEZI REȚETA© Copyright 2021 GoodMills România. Toate drepturile rezervate.