Nimic nu se compară cu gustul aluatului frământat în bucătăria bunicii. La îmbinarea rețetei clasice a bunicii cu elementele moderne se găsește această focaccia delicioasă – un preparat care merge alături de cele mai apreciate feluri de mâncare sau care poate fi savurat și de unul singur, ca o gustare apetisantă, indiferent de momentul zilei.
Reinterpretează rețeta bunicii și pregătește o focaccia aromată, ușor crocantă, numai bună de pus în geantă și savurat în aer liber. Cu un gust inconfundabil de ulei de măsline, care îmbracă delicat aromele de roșii și feta, această pâinică aurie îi va impresiona pe toți cei dragi.
Timp de pregătire: 2 ore 30 minute
Număr de porții: 8
Ingrediente:
4 căni de Făină Standard 650 Raftul bunicii
7 g de drojdie uscată cu acțiune rapidă
1 ½ de apă călduță
5 linguri de ulei de măsline, plus extra pentru uns
2 lingurițe de sare
Un praf de sare de mare
200 g de roșii cherry, tăiate în jumătate
1 linguriță de oregano sau câteva frunze
150 g de măsline kalamata, fără sâmburi
100 g de feta mărunțită
*1 cană = 236 ml / 136 g făină
Mod de preparare
Pune Făina Standard 650 Raftul bunicii într-un castron mare, adaugă drojdia și 2 de lingurițe de sare și amestecă cu drag, până ce totul se încorporează perfect. Adaugă 2 linguri de ulei de măsline, apoi toarnă încet 350 ml apă călduță, continuând să amesteci până obții un aluat ușor lipicios. Întinde aluatul pe o suprafață de lucru pe care ai presărat un pic de făină în prealabil. Frământă 5-10 minute până când aluatul devine moale și mai puțin lipicios, apoi pune într-un castron curat, acoperă cu un prosop și lasă să crească 1 oră sau până când își dublează volumul.
Unge cu generozitate o tavă dreptunghiulară de mică adâncime. Pune aluatul, apoi întinde delicat cu mâinile până ajunge la colțurile formei. Acoperă cu un prosop și lasă să crească încă 35-45 de minute.
Între timp, pune roșiile într-un bol, asezonează după gust, adaugă oregano și stropește cu o lingură ulei de măsline. Amestecă-le bine și apoi pune vasul deoparte.
Încinge cuptorul la 220°C. Apasă jumătățile de roșii uniform în aluat, apoi procedează la fel cu măslinele. Sfărâmă și presară delicat feta deasupra aluatului, apoi apasă ușor totul folosind vârful degetelor. Poți adăuga și câteva roșii uscate, dacă sunt preferatele tale. Stropește cu o lingură ulei de măsline și un pic de sare de mare, apoi coace timp de 25-30 de minute sau până când aluatul devine auriu. În timp ce focaccia este încă fierbinte, stropește cu uleiul de măsline rămas. Lasă să se răcească complet în tavă.
După ce aceasta s-a răcit, o poți savura în orice formă dorești: îmbrac-o într-un prosop și pune-o în coșul de picnic așa cum este sau tai-o în felii pentru o gustare rapidă la iarbă verde. Focaccia însoțește perfect felul tău de mâncare preferat, fiind, în același timp, aliatul de nădejde când vrei ceva bun de ronțăit.
© Copyright 2021 GoodMills România. Toate drepturile rezervate.