fbpx

Gustul călătoriei prin frumoasa Românie: Bunătăți din Dobrogea

Icon print Print

Călătoria noastră culinară prin țară ne-a îndreptat pașii spre țărmul Mării Negre, în însorita Dobrogea, unde comorile din bucătăria acestei regiuni ne-au ținut pe loc câteva ore bune. Mirosul de pește proaspăt gătit, parfumul mirodeniilor, gustul inconfundabil al preparatelor dobrogene, toate ne-au îmbiat să luăm un loc la masă, să ne ospătăm, totul în timp ce absorbeam cu nesaț secretele bucătăriei dobrogene.

Această regiune a țării știe cum să fructifice la maximum bogăția materiilor prime. Majoritatea mâncărurilor dobrogene sunt pe bază de pește, vânat, dar și carne de oaie, de pasăre, de vacă sau de porc. Clima favorabilă și fauna abundentă oferă o paletă largă de legume și fructe rodnice, pe care locuitorii le introduc cu mult fast în rețete tradiționale dobrogene extrem de apetisante. Laptele, brânzeturile și ouăle își găsesc și ele locul pe mesele îmbelșugate ale localnicilor.

Ciorbele dobrogene se acresc cu borș, cu oțet sau cu zeamă de varză, acestea conțin legume, dar mai ales bucăți de pește proaspăt. În mâncărurile tradiționale, se folosește mult untdelemn, margarină și unt. Sosurile dobrogene se fac din legume înnăbușite cu făină dizolvată în apă și sunt „stinse” cu supă de oase. Câte bunătăți nu știu dobrogenii să facă!

Ne-am înfruptat cu poftă din 3 rețete tradiționale dobrogene de la care nu ne-am mai putut lua gândul, așa că nu am vrut să plecăm fără să le aflăm secretele, pe care astăzi le împărtășim astăzi, să-i poți surprinde și tu pe cei din familie cu bunătăți din Dobrogea nemaipomenite.

I. Pâine de casă cu mirodenii

Ce e mai frumos și mai plăcut într-o zi răcoroasă decât să simți aromă de pâine proaspătă în casă? Încearcă rețeta de pâine de casă cu mirodenii din Dobrogea!

Timp de pregătire: peste 120 minute

Număr de porții: 2 pâini

Ingrediente:

  • 660 g Făină Standard 650 Raftul bunicii
  • 350 ml apă
  • 1 linguriță sare iodată
  • 2 lingurițe zahăr
  • 3 linguri de ulei de nucă
  • 25 g drojdie uscată
  • 2 g mix de mirodenii: busuioc, oregano, pătrunjel, cimbru, lămâiță, etc

Mod de preparare

Pasul 1

Pregătește un bol încăpător, în care urmează să frămânți aluatul de pâine. Pune jumătate din cantitatea de apă în bol, după care adaugă pe rând Făina Standard 650 Raftul bunicii, drojdia, sarea și zahărul.

În continuare, adaugă treptat și restul de apă, fără a te opri din frământat. Frământă aluatul de pâine cu multă energie, ajutându-te de mâinile tale. Acesta obicei te va reconecta cu amintirile din copilărie, când o urmăreai pe bunica în vreme ce frământa cu dedicare coca de pâine.

Pasul 2

După ce aluatul a prins consistența dorită, modelează-l într-o bilă mare și mută-l pe blatul de lucru înfăinat în prealabil. Acum este momentul să adaugi uleiul de nucă peste bila de aluat și să-l mai frămânți timp de câteva minute, până când observi că devine elastic și fin. Dacă ți se lipește de mâini, poți adăuga încă puțină făină în timp ce-l frămânți pentru a doua oară.

Pasul 3

Așază aluatul înapoi în bol, acoperă-l bine cu un prosop, după care lasă-l la odihnit preț de o oră, o oră și jumătate.

Pasul 4

După ce aluatul s-a odihnit, așază-l pe o suprafață întinsă și taie-l în jumătate. Pe fiecare bucată de aluat, presară mixul de mirodenii ales și încorporează-l cât mai bine în aluat. Acum este momentul ideal să modelezi pâinicile.

Pasul 5

Pregătește 2 tăvi încăpătoare, pe care să le tapetezi cu hârtie de copt. Așază cele două pâini în câte o tavă, încinge cuptorul la 190 grade Celsius și introdu tăvile la copt, timp de 55 de minute. Când pâinicile capătă nuanța aurie, verifică-le dacă s-au copt bine făcând testul scobitorii. Dacă scobitoarea iese curată, felicitări, pâinicile cu mirodenii sunt gata!

Acum poți trece la prepararea felului principal.

II. Ciorbă de pește

Timp de pregătire: 1 oră

Număr de porții: 4

Ingrediente:

  • 1 kg de pește, la alegere: doradă, crap, carași, somon, în funcție de preferințe
  • 700 ml apă
  • 1 litru de borș
  • 6 linguri suc de roșii
  • 3 rămurele de leuștean
  • 2 cepe medii
  • 2 roșii medii
  • 2 ardei grași, curățați și tăiați în jumătate
  • ½ țelină mică
  • 1 păstârnac
  • 1 rădăcină de hrean
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • Sare
  • Piper

Mod de preparare

Pasul 1

În funcție de peștele ales, curăță-l bine de solzi și spală-l sub un jet de apă caldă. Într-o oală mare, pune-l la fiert împreună cu 600 ml de apă, până când observi că peștele se desface ușor de pe oase.

Pasul 2

Adaugă la fiert și zarzavatul curățat și tocat mărunt: cepele, ardeii, roșiile, țelina, păstârnacul, hreanul, iar dacă este nevoie, completează cu cei 100 de ml de apă rămași. După câteva minute, adaugă și borșul.

Pasul 3

Când ingredientele au fiert aproape complet, adaugă și pătrunjelul tocat, apoi leușteanul. Spre final, asezonează ciorba cu sare și piper după gust, mai las-o puțin pe foc, iar apoi ciorba de pește va fi gata.

III. Pișcoturi dobrogene

Timp de pregătire: 35 minute

Număr de porții: 2 tăvi

Ingrediente:

  • 1 kg Făină Superioară 000 Raftul bunicii
  • 3 ouă
  • ½ cană de lapte
  • 1 cană untură de porc
  • 1 cană zahăr
  • 1 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1 linguriță sare
  • 2 pliculețe zahăr vanilat
  • 1 esență de rom
  • Coaja rasă de la 1 lămâie

Mod de preparare

Pasul 1

Pregătește un castron mare și amestecă în el ouăle, împreună cu zahărul, până când acesta din urmă se dizolvă complet. Apoi, ia un vas separat și încălzește puțin untura de porc în el.

Pasul 2

În continuare, adaugă în ordine laptele, zahărul vanilat, coaja rasă de la lămâie, esența de rom, apoi sarea, laptele, după care și untura încălzită. Amestecă bine compoziția, până când ingredientele se încorporează complet.

Pasul 3

Mai departe, pe un alt ochi de aragaz, stinge cu puțin oțet bicarbonatul de sodiu, într-un ibric. Apoi, adaugă-l peste compoziția de la pasul 2.

Pasul 4

Peste noua compoziție, adaugă treptat Făina Superioară 000 Raftul bunicii și amestecă bine cu mâinile, până când prinde o consistență mai solidă. Lasă amestecul să stea la odihnit preț de 30 de minute.

Pasul 5

Acum urmează partea cea mai distractivă a rețetei. Tapetează cele 2 tăvi cu hârtie de copt. Apoi, ia compoziția din bol și pune-o într-o pungă, căreia îi vei rupe un colț. Ține punga deasupra tăvii de copt și apasă ușor pe ea, cât să iasă puțină compoziție pe colțul rupt, care va modela astfel și forma pișcoturilor. Poți trasa dungi de cca 15 cm lungime, cu suficient spațiu între ele, pentru că la copt, pișcoturile se vor dilata și lăți mai mult. La acest pas, îți poți lăsa imaginația să se joace și să creeze forme interesante de pișcoturi dobrogene.

Pasul 6

După ce ai umplut cele 2 tăvi cu pișcoturi dobrogene, preîncălzește cuptorul la 200 grade Celsius și introdu cu grijă tăvile la copt, pentru circa 8-10 minute. Vei ști că pișcoturile dobrogene sunt gata atunci când încep să se rumească voios în cuptor.

Nu le refuza plăcerea celor dragi de a încerca aceste rețete tradiționale dobrogene deosebite. Acum că le știi secretele, îți va fi mai ușor să le pregătești și să-ți surprinzi familia cu un meniu inspirat din savorile de la țărmul Mării Negre.

Poftă bună!

Mini clafoutis cu fructe de pădure

VEZI REȚETA
Image Mini clafoutis cu fructe de pădure

Rețetă pentru negresă sănătoasă, din banane

VEZI REȚETA
Image Rețetă pentru negresă sănătoasă, din banane

Rulouri cu șuncă și cașcaval pentru picnic

VEZI REȚETA
Image Rulouri cu șuncă și cașcaval pentru picnic