fbpx

Gustul călătoriei prin frumoasa Românie: bunătăți din Muntenia

Icon print Print

Tot călătorind prin țară, în căutare de rețete cu specific tradițional de colecție, am poposit o vreme prin Muntenia, o zonă care ne-a cucerit prin diversitatea culinară dată de influențele orientale, franțuzești sau italienești.

Acestea au contribuit la crearea unui mozaic culinar reușit, din care ne-am înfruptat și noi. Aici în Muntenia, ciorbele sunt acrite cu borș și înnobilate cu leuștean, care le oferă un gust aparte. În ciorbele de legume se pune orez și un amestec de ou și făină, pentru o consistență sporită. Muntenii fructifică la maximum legumele, fructele, carnea de pasăre, peștele și diferite cărnuri preparate la cuptor sau fripte pe grătar și sunt foarte ingenioși când vine vorba de combinarea lor în mâncăruri minunate.

Tocmai de aceea ne-a fost greu să ne oprim asupra unui singur preparat demn de lăudat, așa că am ales 3 rețete care ne-au încântat peste măsură: plăcinta muntenească, mâncarea de conopidă și scovergile muntenești. Iată cum le poți pregăti și tu pentru cei drag!

I. Plăcintă muntenească

 
Nimic nu-ți deschide mai mult apetitul pentru o masă îmbelșugată decât o plăcintă muntenească proaspăt gătită, servită la aperitiv. Hai să începem!

Ingrediente

Pentru aluat:

  • 500 g Făină Superioară 000 Raftul bunicii
  • 300 ml de apă caldă
  • 25 g drojdie
  • 25 g unt
  • 1 linguriță de zahăr
  • ½ linguriță de sare

Pentru umplutură

  • Brânză rasă de vaci sau de oi, ori o combinație între acestea
  • O mână de mărar tocat
  • 1 ou

Pentru uns plăcintele

  • 150 ml lapte
  • 1 gălbenuș de ou

Mod de preparare

Pasul 1

Într-un bol mic, toarnă puțină apă caldă și dizolvă drojdia în ea, împreună cu zahărul. După ce ingredientele se omogenizează bine-bine, ia un bol cât mai încăpător, pentru că urmează să pregătești aluatul de plăcintă muntenească.

Pasul 2

Ai găsit bolul potrivit? Foarte bine, acum pune Făina Superioară 000 Raftul bunicii în el și începe să torni și apă, puțin câte puțin, pentru a încorpora cât mai bine întreaga cantitate de făină. Nu uita să adaugi și compoziția făcută la pasul 1, amestecul de drojdie și zahăr dizolvat în apă.

Pasul 3

Adaugă și restul ingredientelor – untul, jumătatea de linguriță de sare și lingurița de zahăr. Continuă să amesteci ingredientele până când aluatul începe să prindă contur. Ar trebui să obții un aluat elastic, ușor de modelat într-o bilă mare, pe care mai apoi o vei lăsa la odihnit preț de o oră, acoperită cu un ștergar curat.

Pasul 4

Cât timp aluatul se odihnește, prepară umplutura pentru plăcinta muntenească. Ține cont de faptul că poți folosi brânză de vaci, brânză de oi sau o combinație între acestea, după placul tău și al membrilor familiei.

Pasul 5

Ia un bol de dimensiune medie și amestecă în el brânza rasă de vacă sau de oi ori mixul dintre acestea, cu mărarul tocat mărunt, peste care vei sparge și oul. Continuă să amesteci până când ingredientele s-au omogenizat bine de tot.

Pasul 6

Acum, unge blatul de lucru cu puțin ulei, înfăinează-ți mâinile și rupe o bucată din aluatul deja crescut, pe care o vei întinde pe blat într-o foaie de dimensiuni medii, de circa 2 cm grosime. Te poți ajuta de un sucitor la acest pas. Ai obținut foaia de aluat rotundă? Perfect!

Pasul 7

În continuare, ia cu mâna sau ajutându-te de o lingură o parte din umplutura pregătită la pasul 5 și pune-o chiar în mijlocul foii de aluat. Foarte bine! Acum e momentul să dai formă plăcintei muntenești. Apucă delicat de marginile foii de aluat și adu-le împreună în mijloc, la fel cum ai împacheta un cadou. Repetă pasul 6 și 7 până când rămâi fără aluat.

Pasul 8

Ia cea mai spațioasă tavă de copt pe care o ai, tapeteaz-o cu hârtie de copt și așază una lângă alta plăcintele muntenești formate. Va trebui să le lași să se odihnească încă 45 de minute, timp în care te poți ocupa de amestecul cu care vei unge plăcintele.

Pasul 9

Ia un bol încăpător și pune în el cei 150 ml de lapte și gălbenușul de ou. Amestecă energic cele două ingrediente, până când s-au încorporat complet. Mai trage-ți puțin sufletul până când se scurg cele 45 de minute, după care unge plăcintele din tavă cu amestecul din lapte și gălbenuș.

Pasul 10

Acum, plăcintele muntenești sunt gata să fie date la cuptor, la foc potrivit, timp de 35-40 de minute, până când vor căpăta acea nuanță rumenită clasică.

II. Mâncare de conopidă

 
Rețeta de mâncare de conopidă se servește alături de castraveciori murați, pentru un gust îmbogățit al preparatului muntenesc frecvent prezent pe mesele românilor.

Ingrediente:

  • 2 linguri de Făină Superioară 000 Raftul bunicii
  • 2 pulpe de pui
  • 1 conopidă de 1,5 kg
  • 4 linguri de pastă de roșii
  • 3 linguri de ulei
  • 1 ceapă roșie
  • 1 ardei roșu
  • Sare
  • Piper

Mod de preparare:

Pasul 1

Să începem cu voie bună! Taie pulpele de pui în 6 bucăți, spală-le bine, usucă-le, iar apoi pune-le la prăjit într-o tigaie cu puțin ulei încins, preț de 2 minute. Ai grijă să întorci bucățile de carne de pe o parte pe alta în acest timp.

Pasul 2

Într-un bol mediu, toacă ceapa roșie mărunt. În alt bol, taie fâșii ardeiul roșu. Acum, pune ceapa tocată peste bucățile de pui din tigaie, lasă aromele să se îmbibe timp de 1 minut, apoi adaugă și ardeiul roșu feliat.

 Pasul 3

Acum e momentul să desfaci conopida în bucățele mai mici. Spală bine fiecare buchețel și pune-le pe toate într-un vas cu apă, la foc mic, pe aragaz. Când conopida începe să se înmoaie, transferă bucățile într-o oală mai mare, fiindcă leguma fiartă va ocupa mai mult loc. Peste conopidă, adaugă și amestecul ce conține pulpele de pui.

Pasul 4

Diluează pasta de roșii cu apă și toarnă compoziția peste conopidă. Amestecă bine. La scurt timp, adaugă sare și piper, după gust. Pune și cele 2 linguri de Făină Superioară 000 Raftul bunicii în noua compoziție, care-i vor da preparatului un gust și mai bun la final.

Pasul 5

Scoate cea mai spațioasă tavă din dulap și toarnă tot conținutul din oala ce are conopida în ea. Apoi, vei da tava la cuptorul preîncins, timp de 40 de minute.

Mâncarea de conopidă se servește caldă.

III. Scovergi muntenești

 
Numite și „Uscățele”, scovergile sunt niște gogoși crocante extrem de gustoase, pe care le poți servi pe post de gustare între mese sau desert. Iată cum să le prepari după rețeta bunicii!

Ingrediente:

  • 600 g de Făină Superioară 000 Raftul bunicii
  • 270 ml de apă
  • 250 ml de ulei
  • 25 g drojdie proaspătă
  • ½ linguriță de sare
  • 1 lingură de zahăr tos
  • Esență de vanilie
  • Zahăr pudră

Mod de preparare:

Pasul 1

Într-o oală potrivită, pune apa la încălzit și dizolvă în ea drojdia, împreună cu sarea, lingura de zahăr tos și esența de vanilie.

Pasul 2

Într-un bol mediu, toarnă Făina Superioară 000 Raftul bunicii și cu multă blândețe, modelează o gaură în centrul acesteia. În adâncitura obținută, toarnă apa de mai sus.

Pasul 3

Ia o lingură de lemn și începe să omogenizezi compoziția. Pe parcurs, poți folosi mâna pentru a modela frumos un aluat elastic. Frământă-l până când se desprinde ușor de pe mâna ta. Apoi, acoperă bolul cu aluatul cu un ștergar curat și lasă-l la odihnit preț de 30 de minute.

Pasul 4

După ce aluatul a crescut, împarte-l în bile de mărimi egale. Înfăinează blatul de lucru și începe să întinzi suficient de subțire fiecare bilă de aluat, ajutându-te de un sucitor sau de propriile mâini. Secretul este ca aluatul întins să nu depășească suprafața tigăii în care urmează să prăjești gogoșile.

Pasul 5

Ai terminat de întins toate bilele de aluat? E timpul să treci la pasul următor. Ia o tigaie de prăjit, încinge puțin ulei în ea și prăjește pe rând fiecare scovergă, pe ambele părți, până se rumenesc frumos.

Pasul 6

Când scoverga este gata, scurge-o de ulei atunci când o scoți din tigaie și așaz-o pe o farfurie. Repetă pasul pentru fiecare scovergă în parte, până când obții un munte de gogoși parfumate, numai bune de savurat cu întreaga familie.

Acum că ai aflat din secretele gustoaselor rețete muntenești, te invităm să le recreezi în bucătăria ta, pentru un ospăț culinar cu savori regionale pe cinste. Pentru schimb de impresii și experiențe culinare, ne găsești și pe pagina de Facebook!

Brioșe cu pizza 🍕

VEZI REȚETA
Image Brioșe cu pizza 🍕

Măr copt în foietaj

VEZI REȚETA
Image Măr copt în foietaj

Cinnamon Rolls

VEZI REȚETA
Image Cinnamon Rolls