fbpx

Plăcintă cu brânză sărată

Icon print Print

PLĂCINTĂ CU BRÂNZĂ SĂRATĂ

Timp de preparare: 90 de minute

Ingrediente:

800 gr Faină Raftul bunicii 000
40 de ouă
(10 pentru aluat, 30 pentru compoziție)
600 gr unt
500 ml apă
3,5 kg telemea de vacă
un praf de sare

Mod de preparare: 

Pentru această plăcintă hrănitoare și gustoasă preparăm același tip de aluat precum cel pentru plăcinta cu dovleac. Începem să preparăm aluatul cu drag. Amestecăm 500 de ml de apă cu ouăle bătute și 300  g de unt topit, apoi presărăm drăgăstos făina albă și fină Raftul bunicii 000. Frământăm cu spor cam 30 de minute, până când obținem un aluat numai bun de întins în 10 părți egale. După ce l-am împărțit, îl lăsăm la odihnit și începem să pregătim compoziția delicioasă!

După prepararea aluatului, cât timp acesta se odihnește, preparăm compoziția. Cu o furculiță zdrobim telemeaua bine de tot și adăugăm cele 30 de ouă bătute. Amestecăm cu drag, până ce obținem o pastă omogenă și cremoasă.

Pregătim tava, o ungem cu unt și așezăm în ea hârtia de copt, apoi, așezăm în tavă câte o foaie de aluat, apoi un strat de compoziție, apoi încă un strat de aluat, apoi compoziție, și tot așa până când am așezat toate foile de aluat și toată compoziția. La final facem 6, 7 înțepături cu o furculiță, ungem cu unt topit și băgăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru 90 de minute.

Plăcinta este gata atunci când este rumenită și se desprinde de pe lateralele tăvii. Aburindă și îmbietoare, plăcinta poate fi servită caldă, însă ideal se servește rece.

Poftă bună!

Măr copt în foietaj

VEZI REȚETA
Image Măr copt în foietaj

Cinnamon Rolls

VEZI REȚETA
Image Cinnamon Rolls

Banane umplute cu ciocolată în foietaj

VEZI REȚETA
Image Banane umplute cu ciocolată în foietaj