Gulaș este un preparat extrem de iubit în partea de vest a țării noastre, originar în Ungaria. Ardelenii se mândresc cu cele mai bune rețete de gulaș și îl prepară în diferite variații: mai picant sau mai dulce, cu mai mult sau mai puțin sos, cu mămăligă sau în cuib de pâine.
Textura cremoasă, carnea fragedă gătită îndelung și savoarea condimentelor fac din gulaș preparatul ideal pentru sezonul rece și pentru mesele în familie. Servit în cuib de pâine, devine o masă îndestulătoare și potrivită pentru toate vârstele.
Timp de preparare: 2,5 ore
Număr de porții: 8 porții
Ingrediente:
Pentru gulaș:
Pentru cuibul de pâine:
Mod de preparare:
Pentru că necesită un timp suplimentar de frământare, coacere și răcire, vom începe cu prepararea pâinii în care vom servi gulașul. Amestecă drojdia cu puțină sare și cu puțină apă călduță până la dizolvare. Adaugă Făina Standard 650 Raftul Bunicii și începe să formezi aluatul adăugând treptat apă până când obții un aluat care se dezlipește de pe mâni. După frământare, lasă-l la odihnit aproximativ o oră într-un loc călduț, lângă aragaz de exemplu.
Toacă ceapa mărunt și taie carnea în cuburi de 1-2 cm, apoi călește-le împreună în ulei timp de 3 minute, până când ceapa devine aurie și carnea se rumenește ușor pe laturi. Taie mărunt ardeiul și morcovul, apoi cartofii în cuburi de aproximativ aceeași mărime cu carnea. Adaugă legumele peste carne, toarnă bulionul și amestecă bine. După omogenizare, adaugă apă până când totul este acoperit bine și lasă la fiert, cu capac.
Împarte aluatul, care între timp a crescut, în 8 părți egale. Forma pâinicilor trebuie să fie rotundă și te poți folosi de forme pe care să le așezi în tavă. După așezarea cu grijă în forme rotunde, lasă aluatul timp de 10 minute să se așeze, apoi bagă-l la cuptor, la temperatură de 170 de grade, timp de o oră.
Adaugă la gulaș condimentele – sare, piper, boia dulce, chilli sau boia iute și amestecă bine. După ce apa a început să scadă și cartofii se fierb, mai fierbe totul încă 15 minute. Consistența sosului ar trebui să fie una medie, nici prea lichidă, nici prea groasă.
Scoate pâinea de la coptor și las-o la răcit câteva minute. Taie capacul fiecărei pâini la 1,5 cm de partea superioară și elimină zona centrală a miezului. Servește gulașul în pâinicile astfel obținute.
Poftă bună!
© Copyright 2021 GoodMills România. Toate drepturile rezervate.