fbpx

Sfaturi pentru o pască reușită

Icon print Print

Sărbătorile Pascale se apropie cu pași rapizi, iar pentru gospodinele desăvârșite, această perioadă este o oportunitate excelentă de a-și reuni membrii familiei în jurul mesei și a-i încânta cu bunătăți de casă absolut delicioase.

Din dragoste pentru gătit și toți ai casei, pregătirile pentru masa de Paște încep de obicei mai devreme, cu punerea la punct a listei de cumpărături, cu socotirea numărului de invitați, cu planificarea zilelor în care se vor prepara bucatele tradiționale. Dacă anul acesta ți-ai propus să-i surprinzi pe cei dragi cu bucate tradiționale de Paște, îți propunem să începi cu preparatul-cheie al sărbătorii care marchează Învierea Domnului – pasca.

Pasca de Paști este vedeta mesei îmbelșugate la care se vor așeza apropiații tăi, iar pentru a-i impresiona peste măsură, ai nevoie de cât mai multe sfaturi de gătit care te vor ajuta să prepari pasca tradițională perfectă.

Rețeta de pască a evoluat de la un an la altul, iar responsabilă de acest fapt este tocmai creativitatea bucătăreselor desăvârșite. Astăzi, pasca tradițională cu aluat de pâine sau de cozonac a fost îmbogățită de fel de fel de ingrediente care-i oferă o aromă deosebită: pasca cu ciocolată, pasca cu brânză dulce, pasca cu smântână, pasca fără aluat, etc.

Pornind de la rețeta de pască tradițională mult-iubită în zona Moldovei, vom merge împreună într-o călătorie prin fiecare colț al României pentru a descoperi secretele celei mai bune pâini de Paște: pasca. Laolaltă cu acestea, îți vom oferi rețete pască și sfaturi pentru o pască reușită direct de la bunica, și care-ți vor aduce multe laude din partea familiei.

I. Ce este pasca

Pasca este o pâine rotundă și gustoasă, preparată din făină de grâu de cea mai bună calitate (făina de grâu fiind simbolul renașterii Mântuitorului), la care se adaugă câteva ingrediente de bază: lapte, ouă, brânză și mirodenii.

Inițial, pasca era preparată din aluat nedospit și fără umplutură, dar ulterior, aceasta se pregătește din aluat de cozonac sau de pâine, la care se adaugă stafide și brânză. Dar așa cum îți spuneam mai sus, creativitatea bunelor gospodine a luat întorsături neașteptate, iar astăzi, rețeta de pască se prepară din mai multe ingrediente, iar pâinea în sine îmbracă mai multe forme.

Se spune că pasca reprezintă mormântul sau scutecul lui Iisus Hristos. Forma sa rotundă simbolizează bolta cerească, promisiunea Învierii și a vieții veșnice. Aluatul dulce din care este făcută pasca semnifică împlinirea sufletească meritată după strădania din post. În forma sa tradițională, pasca de Paști este împodobită cu o cruce la mijloc, simbolizând crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, iar pe margine este decorată cu două fâșii de cocă răsucite, care întruchipează coroana de spini a lui Iisus Hristos.

Conform tradiției, pasca de Paști se prepară în ajunul Învierii, mai exact în Joia Mare sau în Sâmbăta Mare, iar femeile urmau un întreg ritual înainte de a se apuca de treabă: se îmbăiau, își pieptănau părul, îmbrăcau haine curate, făceau rugăciuni, și abia apoi se apucau de frământat și preparat pasca. În noaptea de Înviere, oamenii duc pasca la slujbă, pentru ca preotul să o sfințească. Prin stropirea cu vin, pasca devine astfel o reprezentare a jertfei Mântuitorului.

La sfârșitul slujbei de Înviere, preotul împarte tuturor oamenilor prezenți bucăți de pască stropite cu aghiazmă, care mai apoi sunt duse acasă și păstrate, deoarece se spune că bucatele au puterea de a alunga necazurile, bolile, întrucât ele reprezintă sacrificiul făcut de Iisus Hristos.

retete pasca

II. Cum se face pasca în diferite zone ale României

În preajma Paștelui, în toată România se simte un parfum irezistibil de pască și cozonaci. Fiecare zonă a țării are gospodine iscusite, care abia așteaptă să împărtășească propriile lor trucuri și secrete care le ajută să prepare o pască delicioasă de Paște.

Din măiestria și sfaturile lor, am ales câteva și pentru tine, cu gândul bun de a te ajuta să prepari o pască de Paști nemaipomenită. Ia aminte!

Gospodinele din Moldova obișnuiesc să pună mai multă brânză în aluatul de pască și pe alocuri, doar 4 linguri de făină. În Ardeal, femeile umplu din belșug compoziția pâinii pascale cu multe stafide. În ambele zone, înainte de a fi băgată la cuptor, pasca este îmbăiată într-o ploaie de gălbenuș de ou.

În Maramureș, mai exact pe Valea Chioarului, femeile frământă cu multă dragoste aluatul, pe care mai apoi îl îndeasă cu brânză de vaci și stafide care au fost mai întâi aromate în rom. Pasca crește atât de mândră, încât uneori dă în afara tăvii. Înainte de a fi introdusă în cuptorul de lemn, pasca este încununată cu împletituri și mângâiată cu gălbenuș de ou, pentru a prinde mai multă roșeață de la foc și a avea o crustă crocantă la final.

În Sibiu, gospodinele desăvârșite folosesc griș în compoziția de pască. Odată grișul amestecat cu ouăle, laptele, făina, brânza, stafidele, romul și coaja de lămâie, acesta absoarbe ca un burete surplusul de umezeală din brânză. După cum dezvăluisem mai sus, femeile din Sibiu sunt generoase cu stafidele, uneori chiar și cu untul. Apoi, decorează pasca cu diverse împletituri și o pun să înfrunte dogoarea din cuptor, timp de 30 de minute.

III. Ingredientele de bază pască

Principalele ingrediente de bază pentru a găti pasca de Paști sunt făina de cea mai bună calitate, laptele, ouăle și brânza, iar la acestea se mai pot adăuga ingrediente secundare, în funcție de creativitatea și gusturile fiecărei gospodine desăvârșite. De exemplu, se poate face și pască fără aluat, pască cu brânză, pască cu smântână, pască cu ciocolată sau pască cu brânză dulce.

Pentru o pască cu aluat de cozonac, ai nevoie de o făină de înaltă calitate, așa că îți recomandăm să folosești Făina Superioară 000 pentru Cozonac, albă, fină și pufoasă, care îți va asigura drept rezultat final o pască de invidiat. Făina Superioară 000 pentru Cozonac de la Raftul bunicii are o calitate constantă, dată de măcinarea cu deosebită grijă și atenție a grâului românesc.

Făina Superioară 000 pentru Cozonac nu are aditivi sau amelioratori adăugați, astfel, aluatul de pască pe care îl vei obține va avea un gust nemaipomenit. Așa cum te-am obișnuit, cu produsele de calitate înaltă de la Raftul bunicii obții aluaturi fine, pufoase și aerate, ce reprezintă baza oricărui preparat de casă cu care îi poți surprinde mereu pe cei dragi ție. Făina Superioară 000 pentru Cozonac de la Raftul bunicii este, așadar, ingredientul tău esențial pentru a face o pască delicioasă.

Dacă ești în căutare de rețete pască tradiționale sau cât mai simple, citești articolul care trebuie. În continuare, îți vom prezenta rețeta pască tradițională, cu care îi poți răsfăța pe cei dragi în zilele sfintei sărbători pascale.

pasca reteta

IV. Sugestii de rețete pască

Pe „Raftul cu rețete”, ți-am pregătit deja 2 sugestii de rețete de pască ce abia așteaptă să fie descoperite și preparate de tine. Este vorba despre: rețeta de pască cu brânză și stafide și rețeta de pască din Bucovina.

Rețeta de pască

Timp de pregătire: 1 oră și 30 de minute

Ingrediente:

Din aceste cantități, vor ieși 8 porții de pască

Pentru aluat:

  • 300 g Făina Superioară 000 pentru Cozonac
  • 100 ml lapte
  • 100 g brânză de vaci
  • 50 g zahăr
  • 50 g unt cu 80% grăsime
  • 20 g drojdie proaspătă sau 6 drojdie uscată
  • 2 gălbenușuri de ou
  • Un praf de sare
  • Vanilie
  • Coajă de lămâie

Pentru umplutură:

  • 200 g brânză de vaci
  • 100 g zahăr tos
  • 50 g smântână grasă
  • 50 g unt cu 80% grăsime
  • 50 g stafide
  • 30 g făină de orez
  • 2 albușuri de ou
  • 1 ou
  • Un praf de sare
  • Coajă de lămâie
  • Vanilie

Pentru decor: 1 ou

Mod de preparare:

Suflecă-ți mânecile până la coate, pune-ți șorțul preferat de bucătărie și înarmează-te cu drag de gătit. Este o adevărată încântare să pregătești pasca tradițională de Paște.

Pasul 1: Pregătește aluatul

Începe prin a încălzi puțin laptele, peste care adaugă în ploaie zahărul și drojdia, amestecă puțin, apoi începe să formezi compoziția adăugând, rând pe rând, toate celelalte ingrediente: brânza de vaci, untul, sarea, vanilia, coaja de portocală pentru un plus de aromă, gălbenușurile de ou. Nu te opri din a le mixa împreună.

Începe să incorporezi și Făina Superioară 000 pentru Cozonac de la Raftul bunicii, însă puțin câte puțin, nu toată deodată, ci doar cât să omogenizezi compoziția. Frământă aluatul cu multă dragoste, pentru a-l obține cât mai compact. Este momentul să-l lași să se odihnească într-un loc călduț, până când își dublează volumul. Ar trebui să fie gata în 30 de minute.

Pasul 2: Împletește aluatul

Întinde aluatul pe o suprafață înfăinată și împarte-l în două, după formula: o treime pentru bază, iar alte 2 treimi pentru împletitură. Ia bucata cea mai mare și împarte-o în alte 2 bucăți mai mici, iar apoi fă din ele niște cordoane lungi și subțiri, pe care mai apoi le vei suci unul peste celălalt. Împletitura obținută ar trebui să fie suficient de lungă încât să acopere circumferința tăvii.

Cu ajutorul unui sucitor, întinde bucata mai mică de aluat pe masă, până când obții mărimea formei în care vrei să faci pasca. Așază rotundul de aluat în tavă, apoi de jur-împrejur, pune împletitura pe margine, astfel încât să se formeze o coroniță din aluat. Pune deasupra tăvii un ștergar de bucătărie și mai lasă aluatul la dospit pentru încă 15 minute.

Pasul 3: Prepară umplutura pentru pască

Cât timp aluatul se odihnește, nu sta degeaba. Separă ouăle, bate albușurile cu un praf de sare până se fac spumă. Într-un alt bol, adaugă restul ingredientelor și mixează-le împreună. Adaugă treptat albușul bătut spumă peste compoziția rezultată, amestecă bine-bine, și astfel ai obținut umplutura perfectă pentru pască.

Pasul 4: Pune pasca la cuptor

Acum este momentul să iei tava cu aluat și să ungi coronița de la margine cu gălbenușul de ou bătut. Apoi, toarnă umplutura în centru, înconjurată fiind de coronița de aluat. Introdu tava cu pasca tradițională în cuptor la 180° pentru 20 de minute, iar apoi setează temperatura la 150°, pentru alte încă 10-15 minute.

Pasul 5: Lasă pasca la răcit

După ce pasca s-a rumenit frumos, a căpătat culoarea galben-aurie specifică și a trecut testul scobitorii, este momentul să o scoți din cuptor și să o lași la răcit în tavă. Abia după ce pasca se răcește poate fi tăiată în felii și savurată pe îndelete de către cei apropiați.

Aceștia sunt pașii pe care îi poți urma cu încredere pentru a reproduce rețeta clasică de pască tradițională. De la această rețetă, poți porni în crearea altora, așa că te încurajăm să-ți lași imaginația să plutească și îmbogățești rețeta de pască pe care ți-am oferit-o după bunul plac. La urma urmei, ideal este să le oferi celor dragi o pâine pascală cu un gust de neuitat.

În acest sens, ți-am pregătit și o serie de sfaturi pentru o pască reușită. Ține cont de ele și nu vei avea cum să dai greș!

pasca retete

V. Sfaturi pentru o pască reușită

Pentru ca pregătirile pentru masa de Paști să fie doar cu bucurie, avem pentru tine 5 sfaturi pentru o pască reușită:

1. Pentru aluat, folosește Făina Superioară 000 pentru Cozonac. Este o făină de calitate, albă, finǎ şi pufoasǎ, fără aditivi sau amelioratori adăugați.

2. Amestecă drojdia cu zahăr și lapte călduț, apoi las-o la odihnit. Dacă alegi să faci o pască fără aluat, sari peste acest sfat.

3. Pune 1 lingură de Griș din Grâu Raftul Bunicii dacă umplutura cu brânză e prea lichidă. Îi va da o consistență cremoasă.

4. Lasă stafidele la înmuiat în apă sau, pentru un plus de savoare, în rom. Înainte de a le adăuga în compoziție, dă-le prin făină.

5. Lasă aluatul la crescut de 2 ori: o dată în vas, a doua oară în tava de copt. Așa, te vei bucura de o pască frumos crescută și pufoasă.

Rețeta de pască tradițională moștenită de la bunici și străbunici merită împărtășită, așa că arată-le-o și altor gospodine desăvârșite, la fel ca tine. Cu siguranță rezultatele vor fi încununate cu laude!

Așteptăm cu nerăbdare să ne spui în comentarii, pe pagina de Facebook Raftul bunicii, care au fost reacțiile celor dragi atunci când s-au înfruptat din delicioasa pască pe care le-ai pregătit-o în acest an! Paște fericit!

Mini clafoutis cu fructe de pădure

VEZI REȚETA
Image Mini clafoutis cu fructe de pădure

Rețetă pentru negresă sănătoasă, din banane

VEZI REȚETA
Image Rețetă pentru negresă sănătoasă, din banane

Rulouri cu șuncă și cașcaval pentru picnic

VEZI REȚETA
Image Rulouri cu șuncă și cașcaval pentru picnic