Timp de preparare: 85 de minute
Ingrediente:
Pentru aluat:
O cană și jumătate de făină 650 Raftul bunicii
O linguriță de sare
1/2 pachet de unt foarte rece, tăiat cubulețe
1/2 cană de apă rece ca gheața
Pentru umplutură:
1/2 kg de piersici tăiate felii
1/4 cană de zahăr
O linguriță de zeamă de lămâie
2 lingurițe de amidon de porumb
Câteva cubulețe foarte mici de unt
Pentru glazură:
1/4 cană de miere
O lingură de zahăr brun
O lingură de unt
Mod de preparare:
Chiar dacă afară e cald, cu atâtea piersici proaspete în jur e și păcat să nu pregătești ceva bun pentru cei dragi. Ce zici, de exemplu, de o tartă crocantă, care să meargă la fix cu o cupă de înghețată alături? Hai să-ți povestim pe îndelete cum se face!
Pentru început, pregătim aluatul: amestecă făina, sarea și untul rece tăiat cubulețe, într-un vas încăpător. Pornește mixerul la viteză mică și amestecă până cubulețele devin de mărimea boabelor de mazăre. Cu atenție, adaugă treptat câte puțină apă rece ca gheața și continuă să mixezi până obții o bilă de aluat moale, care nu se lipește. Învelește-l în folie de plastic și turtește-l cu grijă, ca să capete forma unui disc rotund. Lasă amestecul să se odihnească la rece timp de 45 de minute. Când s-a răcit, pe o suprafață presărată cu făină, întinde-l cu grijă într-un cerc cu diametrul de aproximativ 35 de centrimetri și așază-l într-o tavă cu hârtie de copt.
Pentru umplutură, amestecă piersicile tăiate felii, zahărul, zeama de lămâie, amidonul de porumb și un praf de sare într-un bol încăpător.
Toarnă amestecul pe mijlocul aluatului din tavă și ai grijă să lași o margine de 2 cm de jur-împrejur. Ca să stea lipită și să nu se desfacă, unge marginea cu oul bătut și abia apoi împăturește-o delicat, peste umplutură. Pune cele câteva cubulețe mici de unt peste amestecul de piersici și, cu restul de ou bătut, unge toată suprafața de aluat.
Lasă-o la cuptor la 180 de grade timp de 20 de minute și, ca să se coacă uniform, rotește tava și mai lasă-o timp de 20-25 de minute. Când aluatul căpată o crustă aurie și centrul tartei tale este frumos caramelizat, e momentul să scoți prăjitura din cuptor.
Amestecă într-o crăticioară mierea, untul și zahărul brun și fierbe-le împreună pentru 1 minut, suficient cât să se transforme într-un sirop delicios auriu. Înainte să servești tarta celor dragi, unge cu ajutorul unei pensule umplutura de piersici pe deasupra cu glazura de miere. O poți servi caldă, acompaniată de o lingură de înghețată de vanilie.
Poftă bună!
Măr copt în foietaj
VEZI REȚETACinnamon Rolls
VEZI REȚETABanane umplute cu ciocolată în foietaj
VEZI REȚETA© Copyright 2021 GoodMills România. Toate drepturile rezervate.