Pofta de dulce nu se pune-n cui, ci se domolește cu clătite aerate, alintate cu ciocolată amăruie, zmeură proaspătă și câteva frunzulițe de mentă.
E chiar ușor să pregătești un tort de clătite! Ai nevoie doar de puțină răbdare, un strop de inspirație din rețeta noastră, produse de calitate și de oameni frumoși cu care să stai la povești cât timp savurați minunea din farfurie.
Timp de pregătire: 1 oră
Ingrediente:
250 g de făină 000 Raftul bunicii
1 linguriță de sare
4 ouă
500 ml lapte la temperatura camerei
2 linguri ulei
150 g de zahăr pudră
150 g de smântână
1 vârf de cuțit de sare
200 g ciocolată neagră
100 g zmeură
Mentă pentru ornat
Mod de preparare:
Primul pas este să faci aluatul pentru clătite. Sparge 3 ouă, bate-le cu sarea și cu mult simț de răspundere, după care încorporează 300 ml lapte și presară, rând pe rând, făină. Lasă compoziția la odihnit pentru 30 de minute.
Unge o tigaie cu puțin ulei, încinge-o bine de tot și coace clătitele pe ambele părți până devin rumene și arătoase. Dacă reușești să le întorci în aer, surprinde momentul fascinant într-un boomerang sau o fotografie și laudă-te în comentariile postării noastre de pe Facebook.
Lasă clătitele la răcit și pregătește compoziția. Topește ciocolata prin procedeul bain-marie. Las-o la răcit puțin, timp în care bate un ou cu zahărul. Mai apoi, pune laptele pe foc, amestecă-l cu smântâna și încorporează acest amestec în mixul de ou și zahăr. În crema aceasta, toarnă treptat, ciocolata topită. Vei obține o cremă delicioasă, iar bucătăria ta va mirosi a ciocolată!
Așază clătitele și crema pe un platou, strat după strat. Când ai ajuns la rândul de sus, poți să acoperi totul cu o folie alimentară și să lași la odihnit pentru câteva ore sau, dacă pofta e prea mare, poți sări peste acest timp de așteptare și să treci la decorat. Aranjate creativ, zmeura și frunzulițele de mentă vor da un aspect cu totul special tortului tău de clătite.
Poftă bună!
Măr copt în foietaj
VEZI REȚETACinnamon Rolls
VEZI REȚETABanane umplute cu ciocolată în foietaj
VEZI REȚETA© Copyright 2021 GoodMills România. Toate drepturile rezervate.