fbpx

Turta de mălai sau pâinea bunicilor

Icon print Print

Turta de mălai sau pâinea bunicilor este o rețetă oltenească mai puțin cunoscută în zilele noastre. Cu toate acestea, dacă o întrebi pe bunica, o să-ți povestească nostalgică despre vremurile în care aceasta era aproape nelipsită din bucătăria țărănească.

Consumată atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă, coaptă la cuptor de cărămidă sau țest, turta de mălai însoțea pe vremuri orice fel de mâncare și era frecvent consumată de gospodari. Acest lucru se datora faptului că oamenii nu puteau mânca numai mămăligă, iar pâinea era mult prea scumpă. Astfel, turta de mălai era cel mai bun înlocuitor.

În zilele noastre, tinerii curioși încă testează această rețetă delicioasă și ușor de făcut. Iar pentru cine știe să facă mămăligă sau pâine, este floare la ureche să prepare turta de mălai.

Și pentru că astăzi este despre amintiri, despre tradiție și despre nostalgia vremurilor trecute, te invităm mai aproape de copilăria bunicilor, testând și tu această rețetă simplă și gustoasă, ce are o tradiție românească îndelungată.

Timp de pregătire: 1 oră și 20 de minute

Ingrediente

  • 250 g Făină Superioară 000 Raftul bunicii
  • 750 g Mălai Extra Gold Raftul bunicii
  • 2 l apă
  • 2 lingurițe sare

Mod de preparare

Pasul 1

Primul pas pentru a realiza o turtă de mălai este pregătirea unui păsat (a unei mămăligi moi). Acestea fiind spuse, pregătește o oală cu apă pe care trebuie să o pui la fiert și presară 2 lingurițe de sare în ea. Apa trebuie să ajungă la aproximativ 70 de grade.

Asigură-te că nu va da în clocot, altfel există posibilitatea ca mălaiul să facă multe cocoloașe. Când apa s-a încălzit suficient, toarnă două polonice de Mălai Extra Gold Raftul bunicii și amestecă în mod constant și cu multă grijă, timp de aproximativ 10 minute, pentru ca păsatul să nu adune cocoloașe. În timp ce amesteci, adaugă treptat mai mult mălai, până când obții consistența unei mămăligi moi.

Pasul 2

Pregătește un bol mare în care să pui toată Făina Superioară 000 Raftul bunicii. După ce ai pregătit mămăliga, pune-o, așa fierbinte cum este, peste făina din bol. Amestecă apoi totul foarte bine până când obții o compoziție omogenă și fină.

Pasul 3

După ce ai terminat de amestecat, lasă puțin compoziția la răcit, apoi suflecă-ți bine mânecile și începe să modelezi frumos turta. Pregătește o tavă unsă cu puțin unt, iar apoi așază turta în ea cu mare grijă. Umezește-ți mâinile cu puțină apă și modelează partea de sus a turtei pentru a închide crăpăturile de la suprafață.

Pasul 4

Pune tava la cuptorul încins în prealabil la 180 de grade, pentru aproximativ o oră, până când turta se coace foarte bine și prinde o culoare rumenă frumoasă.

După ce se răcește te poți bucura de o turtă tradițională gustoasă și fragedă realizată în doar 4 pași simpli. Nu uita să-i chemi și pe cei dragi la masă.

Poftă bună!

Măr copt în foietaj

VEZI REȚETA
Image Măr copt în foietaj

Cinnamon Rolls

VEZI REȚETA
Image Cinnamon Rolls

Banane umplute cu ciocolată în foietaj

VEZI REȚETA
Image Banane umplute cu ciocolată în foietaj